Doar omul care a renunţat la orice răsplată şi lucrează pentru ceea ce e sortit pieririi, ştiind că totul va pieri, acela e singurul om vrednic, cu adevărat vrednic de a locui împăcat în acest univers.
*
Pentru a iubi oamenii, trebuie din când în când să-i părăsim.
*
Nu se poate sta totdeauna pe munţi. Abia suiţi pe culmea munţilor, suntem sortiţi să coborâm. Condamnaţi să coborâm. Suirea e plătită cu coborârea.
*
Unui om nu-i ajunge un singur suflet: îi lipsesc întotdeauna unele înclinaţii, unele experienţe, unele forme de pricepere. Cu două suflete îi vei putea depăşi pe ceilalţi, dar şi pe tine însuţi.
*
Adevărul cel mai profund se descoperă întotdeauna târziu şi cel din urmă.
*
Dacă scriitorii nu ar citi şi dacă cititorii nu ar scrie, atunci treburile literaturii ar merge infinit mai bine.
*
Omul disperat găseşte în însuşi adâncul disperării sale noua temelie pe care se va ridica deasupra văii plângerii: după orgia durerii, răsare din nou, din amara frământare, posibilitatea unei bucurii.
*
Nici un om nu atrage mai mult mulțimile decât acela care trăiește singuratic.
Giovanni Papini (9.01.1881 – 8.07.1956)