Leonard OpreaLeonard Oprea
04.07.2019

MOARTE și VIAȚĂ

 (episodul IX)

 

„… Singurul Adevăr axiomatic este Dumnezeu. Cine îl cunoaște?! …”  (Theophil Magus)

    Iosif se apropie de ei, nu cu teamă, dar precaut:

    – Tată, pot să-l mângâi și eu pe Nar?

Nar păși repede înspre Iosif și până să se dumirească băiatul, Nar îl linse pe toată fețișoara lui.

Râseră cu toții.

Apoi, încruntându-se ușor, Amot întrebă:

    – A sosit ceasul, nu-i așa?

    – Da Amot, încuviință Nar. Privește în jur: se lasă întunericul, dar ceața de pe râu are lumina ei…

Amot dădu din cap că văzuse asta.

Pe urmă, întrebă din nou:

    – Nar, ce se va întâmpla?

    – Nu știu, Amot. Doar Theophil știe, însa el ți-a trimis cuvântul său, care este spiritul ce te va întări și vei izbândi, crede asta. Așadar, îți mai spun o dată: În nesfârșita sa viață pe acest Pământ, omul a crezut şi va crede în multe – în gânduri, în fapte, în lucruri, în alţi oameni sau în demoni şi îngeri căzuţi… Dar niciodată Credinţa lui nu a aparţinut altcuiva decât Lui, Cel Prea Înalt și Sacru. De aceea,  Cel pre Înalt și Sacru nu s-a lepădat nicicând de Credinţa Sa în om.

    – Acum trebuie să mă întorc la Theophil, mai zise Nar și dispăru printre umbrele înserării.

Amot oftă și mai apucă să îi ureze:

    – Drum bun Nar și mulțumesc lui Theophil.

Apoi, le zise lui Raman și Luron:

    – Aflați un loc ferit între copaci. Aprindeți foc și îngijiți-vă de Iosif.

Iosif se împotrivi:

    – Ba nu. Eu vreau să rămân cu tine.

    – Uite cum facem, îl luă în brațe Amot. Mai întâi te duci cu Raman și Luron, le arăți cum să aprindă focul, cum să pregătească patul. Apoi, umpli burticica. După care, asculți o poveste minunată de-a lui Raman sau Luron. Dormi un strop, cuibărit în Raman și, după aceea, veniți toți aici să mă ajutați pe mine, da Iosif?

    – Vreau o poveste cu mama, îl rugă Iosif.

    – Așa va fi, îl încredință Amot. Acum, hai, fă ce te-am rugat.

Îl așeză pe Iosif pe spinarea lui Raman. Și, cei trei prieteni se îndepărtară printre tufișuri.

***

   Pe malul râului, Întunericul cuprinsese firea.

   Nu departe de el, sub un stejar uriaș, Amot putea zări focul în jurul căruia se aflau Iosif, tigrul și dragonul.

    Peste râu și ale sale ape șușotind, clipocind, ceața albăstruie lumina tot mai puternic.

    Amot își trase spada, își pregăti jungherul și se așeză pe prundișul malului așteptând.

***

    Amot aproape că ațipise când auzi acel sâsâit de parcă mii de șerpi se apropiau de el.

Își scutură capul, își îndreptă spatele și strânse în pumn mânerul spadei.

    Apoi văzu cum ceața albăstruie se despică treptat în fuioare, se ridică peste ape și luminează undele smolite. Iar râul își încetinise curgerea și apărea acum liniștit precum un lac în creieri de munte.

Și, deodată, pe ape apăru o pluta pe care stătea un bătrânel vesel, zâmbind în barba sa din flăcări mărunte împletită, privindu-l țintă, cu ochi ce ardeau mocnit.

Bătrânelul își flutură o aripă a mantiei sale țesută din ierburi și oase mărunte, albite, strălucind în lumina ceții de deasupra plutei.

    – Hei! strigă cu voce înaltă și ascuțită de prichindel pus pe năzbâtii, hei, tu de colo, vrei să te ajut să treci peste râu?

Amot nu îi răspunse, dar se ridică în picioare și își cumpăni spada.

     – Hei, ce faci, doar nu vrei să te lupți cu mine, un biet bătrân?

Între timp pluta se apropiase de mal, la nici un stânjen depărtare de  Amot.

    – Nu. Nu vreau să lupt, zise Amot. Mă joc cu spada, că n-am ce face, adaugă râzând de propriul său răspuns.

    – Hei, ascultă om bun, vorbi bătrânelul, fără să mai strige, căci acum pluta se oprise și atingea prundișul pe care se afla Amot, iar tăcerea din jur era mai se decât Întunericul ce îmbrățișase toată valea.

    – Ascultă, om bun, mă numesc Bazar și nu mă ascund, sunt demonul râului, al cărui stăpân este Prințul Beliazar. Da, da, Prințul meu este un stăpân tare bun și înțelept. Și eu sunt, de asemenea, un demon tare cumsecade.

Amot se mulțumi să zâmbească în colțul gurii.

    – Amot este numele tău, nu-i așa?

    – Da, răspunse Amot.

    – Amot, om bun, se zice că tu ești cel ales, e adevărat?

    – Da, zise Amot.

    – Amot, dacă este așa, tu vei fi singurul care vei trece acest râu. Trebuie să-l treci, altfel, asta e, va trebui să ajungi la izvorul său, peste care se poate păși, ori te vei întoarce din calea ta.

Amot nu răspunse, dar se apropie de plută.

Bazar, îl invită să pășească pe plută, fluturându-și din nou mantia:

    – Hai, curaj Amot. Hai, vino lângă mine să-ți povestesc și să-ți arăt…

Amot încleștă fălcile, respiră adânc și păși pe plută.

    – Bravo, Amot. Uite, mai întâi îți arăt.

Și Bazar bătu cu piciorul în buștenii plutei.

În mijlocul plutei, sub lumina acum ca de foc a ceții de deasupra lor, Amot văzu cum se cască rotindu-se încet, încet un vârtej tot mai mare și tot mai adânc, cu perete de apă ca din sticlă verzuie.

Și, prin peretele verzui  Amot zări sute și sute de femei și de bărbați, tot mai descărnați, tot mai mulți schelete, tot mai mulți topindu-se într-o mâzga aprinsă pe măsură ce se adâncea vârtejul, toți țipând sau jeluindu-se mut, fiecare cu picioarele, cu pumnii, cu degetele, cu dinții încercând zadarnic să spargă vârtejul.

Amot înghiți cu greu luptând să-și înăbușe groaza.

Bazar chicoti – secure trasă pe piatră:

    – Cei din primele noua cercuri ale vârtejului mai pot fi salvați, dacă…

Amot răsuflă adânc și se încordă ca o fiară înainte de salt.

Bazar nu se feri din fața lui, ci doar chicoti iarăși, tare vesel:

    – Amot, profeția nu se va împlini dacă mă despici cu spada ta. Nu. Deloc. Ba chiar mai rău, căci alți demoni, zeci au înconjurat deja locul unde se adăpostește fiica ta și prietenii săi. Deh, ce să-i faci, profeția e profeție, nu-i asa?

Amot scrâșni din dinți.

    – Ha, ha, ha, Amot, chiar tu ești alesul? șuieră metalic Bazar.

Înlăuntrul sau Amot îl auzi pe Nar: În nesfârşita sa viață pe acest Pământ, omul a crezut şi va crede în multe – în gânduri, în fapte, în lucruri, în alţi oameni sau în demoni şi îngeri căzuţi… Dar niciodată Credinţa lui nu a aparţinut altcuiva decât Lui, Cel Prea Înalt și Sacru. De aceea, Cel prea Înalt și Sacru nu s-a lepădat nicicând de Credinţa Sa în om.

Apoi, își reaminti și cuvintele îi sunară în urechi cu glas de clopote de aramă: …în cercul cunoașterii… tot ceea ce se rostește cu Credință în Cel Prea Înalt și Sacru – se împlinește.

Așa că Amot se reculese și întrebă potolit:

    – Despre ce este vorba, Bazar?

    – Ei bine, toți aceștia pe care îi vezi zăvorâți și pierind acolo, au vrut să treacă cât mai repede râul dincolo, acolo unde îi aștepta lumea, viața din afara sălbăticiei Munților Răscrucii. Dar, iarăși îți spun, ce să-i faci ? Niciodată nu poți trece râul fără să plătești – asta e legea. Așa că fiecare dintre ei a trebuit să răspundă la cinci întrebări, aceleași mereu. Aceleași și pentru tine.

    – Și daca eu vreau să ajung la izvorul râului ? Îl întrerupse cu voce surdă Amot.

    – Daa, de ce nu? Te încredințez că vei căuta ani și ani, noi vom fi tot mai puternici, tu îmbătrânești, copilul ta nu mai e copil și-și pierde din iubire, iar cei din primele nouă cercuri ale vârtejului, vor fi mâzga ce arde în adâncul sau…

    – Care sunt întrebările? se răsti Amot.

    – O-ho-ho, da’ grăbit mai ești să treci dincolo.

    – Vorbește odată!

Bazar chicoti din nou secure hârșâită pe piatră:

    – Bine, bine, tu ai vrut, tu ești marele ales. Iată, deci acestea sunt mereu aceleași întrebări:

De ce se împacă omul cu înfrângerea sa?

Ce crezi despre norocul tău în lumea asta?

Copilul este frumos și bun sau rău și urât?

Omului îi este dat să trăiască așa cum îi este scris?

Calea cea dreaptă, ce-i asta, o amăgire?

Amot întrebă:

    – Pot să mă întorc pe mal, să stau acolo și să cuget în pace?

    – Nu. Nu mai există cale de întoarcere. Ai cerut întrebările, ai pășit deja pe puntea dintre viață vie și moartea veșnică.

***

 ”… sfâșie norii

… mătasea nopții – tace…

buha… iulie sterp…”

***

(cititorule, atenție – va urma…  episodul X, episodul XI, episodul XII… ș.a.m.d. )

***

RESPIRAȚIA

Creat de Leonard Oprea, acest nou eseu în literatura universală, „Respirația” – este o relativ scurtă, simplă și profundă meditație /aforism, cugetare, poezie, poem, proză scurtă, micro-eseu etc./ încheiată întru doar un haiku ce re-deschide meditația spre noi universuri de întrebări și răspunsuri asupra condiției umane.

(http://www.amazon.com/THEOPHIL-MAGUS-LIVING-BOSTON-Anna-Maria/dp/1462894763)

(https://ro.wikipedia.org/wiki/Leonard_Oprea)

(http://christian-articole.blogspot.ro/2016/07/theophil-magus.html)

(http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/leonard-oprea-in-lumea-secolului-xxi-se-pune-intrebarea-quintesentiala-exista-libertatea-de-stelian-turlea-14665342)

(sursa foto: hieronymus-bosch.org/The-Concert-In-The-Egg.html)