Semne

     Pentru câteva zile, Moni a plecat la bunici, la țară, undeva în Apuseni, nu mai fusese de multă vreme și acum avea o săptămână liberă, voia să-i vadă, așa cum făcea în fiecare an. Mai întâi la buni și apoi la mare. Într-o zi, vărul ei Alex a urcat-o mai mult cu forța în șareta ce era trasă de Puiu, un cal brun al dispensarului din localitate.
– Hai, că n-ai ocazia asta în toate zilele, nu te mai sclifosi ! îi zicea el râzând… Ai auzit de Calul Paradisului? Supranumit „calul meu”, Akhal-Teke, elegant, auriu sidefat, cu ochii rotunzi, în formă de amandă, o frumusețe, Moni!
Ce cursă de coșmar! La început, credea că va rezista, apoi, când drumul o luă la vale, șareta a început să zboare, Alex râdea și-l conducea pe Puiu cu siguranța celui care făcuse plimbarea asta de atâtea ori !
– Dar dacă sare o roată, la viteza asta, tu mă auzi, Alex ! oprește, da’ ce supărare m-a pus să urc aici, cu un nebun ca tine, Alex, n-auzi ? tu râzi și eu mor de frică, nu vezi ? lasă că aici se termină prietenia cu tine ! Păi așa ? știi bine că mi-e frică de cai, că am avut coșmaruri cu ei, îți bați joc ? las-o naibii mai încet și oprește, nu mă mai plimb !

 *
– Degeaba râzi tu , îi zise după ce au coborât. Se așezară în umbrar, la o cafea, scovergi cu urdă, socată făcută anul acesta… Alex voia s-o liniștească pe Moni; chiar nu crezuse că-i fusese așa de frică! Și continuă să vorbească despre Blazonul Turkmenistanului, ce robuști și sobri sunt caii aceia, ce nobili, sensibili și inteligenți… a avut și François Mitterrand, președintele Franței, unul, primit cadou… adus tocmai din deșertul Karakorum.
– Hai, lasă, ce coșmar zici că ai cu caii, spune să te eliberezi… Și ce-ai mai făcut cu Dan ăla al tău, aseară, târziu, parcă am auzit ceva, v-ați certat până s-a descărcat telefonul, tu chiar nu vezi că nu merge, draga mea verișoară?
– Să-ți zic coșmarul, lasă-l pe Dan, nu mai am nicio treabă cu el, de data asta nu mă mai împac… Coșmarul îl aveam din liceu, mi s-a repetat de câteva ori, da’ știi ce e ciudat, nu l-am putut spune nimănui niciodată ! Uite acum îmi dau seama că tu ești primul căruia îi vorbesc despre asta…
– Așadar, după ce că aveai așa un vis , te aflai și într-un blocaj de comunicare, nu pot să cred, ia zi-mi-l!
– Da’ mă trec fiori și-acum, deși nu-l mai am exact de când m-am împrietenit cu Dan, erau doi cai, nu mai știu al doilea ce culoare avea, dar ăla brun-roșcat, roibul, ce păștea în apropierea locuinței noastre, știi tu locul, pe lângă garaje, se făcea că are o inteligență malefică, mă urmărea cu privirea, apoi țâșnea, vrând să mă prindă. Coșmarul începea în momentul în care eu urcam scările la etaj, urcam câte o treaptă cu o greutate inimaginabilă, forțe potrivnice mă trăgeau înapoi în josul scărilor, el se apropia de mine cu dinții ăia fioroși, de fiecare dată reușeam să intru în casă în ultimul moment… Apoi, mă trezeam într-o baltă de apă, tremurând, cuprinsă încă de spaime, mă mir că nu m-am îmbolnăvit!
Șederea la umbră îi făcea bine, iar sucul cu arome puternice de soc era un deliciu…
– Dan ? ce să-ți zic de el ? e vecinul căruia eu niciodată nu i-am aruncat o privire, păi cum ? eu urmam finanțe și el, rocker în drum, n-are un studio, n-are nimic, n-a auzit nimeni de el, fără serviciu stabil, fără nimic, ce tupeu să mă invite la „concertul” lui, de fapt o nuntă, nu știu pe unde, tatăl său îi sugerase ideea să mă invite, hm ! doar cu o chitară după el, zdrăngănește toată ziua…  Eh, ce-i drept are o voce splendidă, asta m-a atras până la urmă la el, „băiatul rău”… Ei bine, de atunci, nu s-a mai dezlipit de mine, iar eu am început în cele din urmă să am sentimente, un câmp de trăiri volatile, condensate în nimic, vezi bine! doar  muzică și timp pierdut, nu știu cum să-l schimb, să-l responsabilizez puțin, ce naiba, are treizeci de ani…
– Nu, draga mea, nu mai responsabilizezi tu pe nimeni, ceea ce se întâmplă este o consecință a ceea ce ai făcut la un moment dat, o alegere greșită, o pistă falsă, dar e posibil să fi acționat, la nivel energetic, forțe potrivnice ție, de aceea nimeni nu te judecă. Acceptarea acestei situații și împărtășirea coșmarului cu mine, toate astea te eliberează, să știi. Tu porți răspunderea vieții tale, a fericirii tale, tu și nimeni altcineva ! în afară de asta, Dan nu poate fi oglinda ta, cum nici tu nu îl oglindești pe el, ci doar imaginea ce ai construit-o tu despre el și care te suspendă în dileme de nepătruns, atâta tot…  Ai venit aici să te trezești, să zicem așa… Ai stat destul la granița dintre realitate și vis, nu crezi ?
Și vreau să-ți mai spun ceva, universul ne trimite semne, dacă suntem atenți, roibul ăla din vis … a fost un semn, roibul: vecinul frumos, dar incompatibil, mi te-a „prins” într-un final, vezi bine! acum tocmai încerci să te eliberezi, să scapi din ademeniri ridicole, gândește-te cine e celălalt, „fără culoare”, tatăl său ? Energia din umbră, cel care a „proiectat” parcursul vieții tale, îți dai seama că i-ai permis așa ceva ? Invitația ar fi fost iarăși un semn pentru tine, încă și mai puternic, să te ferești… rezultatul ? un punct tare pentru el și un punct slab pentru tine… de acum el deține controlul, ok ! asta îți dorești ? … certurile interminabile înseamnă alimentarea lui cu energie, de aceea te simți obosită și stresată… Pentru ce ai acceptat ? ai declanșat suferința, din care e momentul să ieși… Și vezi că lecția se repetă, până se învață !

 *

     În ceair, doi cai pasc de câteva zile iarba crudă de vară. Moni a revenit în localitatea sa. Urma să plece la mare… decisă pentru o schimbare în viața ei. Plouase și plaiul întins de-a lungul râului Doamnei se înviorase cu iarbă. Vântul unduia sânzienele, iar mai spre râu, în locuri ușor nisipoase, crescuse siminocul. Fusese cândva pășune pentru cai, acum terenul gazonat ținea de spațiul public, în imediata apropiere a blocurilor, numai că nimeni nu știe de unde apăruseră cei doi frumoși roibi. Oamenii nu se preocupau, din moment ce nu făceau rău nimănui. Nu se știa de unde vin și nici unde pleacă seara.
Doar Monica, dintre cei care treceau pe acolo, când se ducea la garaj în spatele blocului, să-și ia mașina, începu să comenteze prezența lor.
„Nu-mi plac deloc ! Și acum, încă doi !”

(sursa foto: pic2.me)