Marcel Vișa 
E un fel de toamnă cu doi sori de culori diferite,
precum ochii unei pisici heteroctomiste
Mieunatul ei se aude până pe Marte
Vara nu-i ca iarna
în care ne-am cunoscut
Ea are margini zimțate, în care se izbesc, sinucigași,
fluturii Sappho
Praful se ridică precum o cupolă deasupra orașului,
se infiltrează în ionosferă, bruind transmisiile radio,
convorbirile telefonice,
lasându-i captivi singurătății,
în capsulele lor ermetice,
pe astronauții stației spațiale internaționale
Fluier pe drum,
iar drumul e un șarpe de apă,
alunecos,
iar viața e o mlaștină în care te scufunzi vrând-nevrând,
cu tot cu distanțele și capsulele ermetice în care te ascunzi
