Patria e copilul ascuns în cei ieșiți în piață
îl hrănim cu versuri și specimene de semnături
până ne odihnim la loc de verdeață
(Patria e copilul din noi căutându-și o graniță)
Versuri – singura armă albă permisă prin lege
Copilul unuia se mutase în State
al Mariei plecase fără să ceară voie spre Ecuator
al lui Tase se minuna de culoarea portocalelor al lui Gheorghe…
Patria mamei lor! (îl aud pe taică-su închinându-se de zor)
Patria mamei lor! – structură socială bazată pe stabilopozi
V-ați lăsat părinții fără patrie! constat
(Patria lor nu este mai frumoasă decât a mea
Nu știe de frică, bea aceeași cafea…)
Nu… ei v-au trimis să aflați unde se trăiește mai bine
Întrebare – cine desparte de cine
Febra cunoașterii era cea mai prețuită boală în trecut
dacă ar coborî dicționarul un raft mai jos s-ar vaccina
(ștersul prafului nu e cu nimic mai prejos decât răsfoitul presei)
a munci în gramatica limbii române încă se poate conjuga
Vaccin – mediatizare/justificare pentru imunizare
Patria unora se compune dintr-un curcubeu
e un colac de salvare aflat în vacanță. Patria e un copil.
Patria e un copil. Patria e un copil… Repetă și tu să nu uiți
(copilul din mine e dezorientat.) Patria sunt eu, tu, celălalt!
Colac de salvare – conștiință civică îmbujorată/pâine pe vatră