Lacrima celui care trebuie să fie fericit

Tot plâng o lacrimă
Care nu vrea să pice,
Oricâtă opintire.

Mă doare
Ca o naștere de țurțur.

Pământul se răcește
Pe pleoapa mea,
Crește calota nordică.

Ah, pleoapa mea nordică.

Marin Sorescu, „Lacrima”

*

Am visat că s-a îndrăgostit de mine
cineva – și am vibrat
când s-a uitat adânc și lung la mine
– și nu era adevărat.

Când m-am trezit, mai simțeam pe obraz
arsura acelor priviri.
Dar în oglindă am văzut pe obraz
două dâre de lacrimi subțiri.

Nina Cassian, „Simplă”

*

Durere limpede, moartea m-a-ntors
În braţele tale supus, aproape copil.
Tu nu ştii dacă trebuie să mulţumeşti
Sau să plângi
Pentru fericirea aceasta,
Mamă.
Trupul meu, dezghiocat din taină,
Este numai al tău.
Dulci lacrimile tale îmi picură pe umăr
Şi mi se strâng cuminţi lângă claviculă.
Ce bine e!
Neînţelesele peregrinări şi cuvintele,
Ucenicii de care eşti mândră şi care te sperie,
Tatăl, bănuitul, nerostitul, veghind,
Toate-s în urmă.
Liniştită de suferinţă-nţeleasă
Mă ţii în braţe
Şi pe furiş :
Mă legeni uşor.
Leagănă-mă, mamă.
Trei zile numai sunt lăsat să m-odihnesc
În moarte şi în poala ta.
Va veni apoi învierea
Şi din nou nu-ţi va mai fi dat să-nţelegi.
Trei zile numai,
Dar până atunci
Mi-e atât de bine
În poala ta coborât de pe cruce,
Încât, de nu mi-ar fi teamă că te-nspăimânt,
Lin mi-aş întoarce gura
Spre sânul tău, sugând.

Ana Blandiana, „ Pietà”

*

Poezia este ochiul care plânge.
Ea este umărul care plânge,
ochiul umărului care plânge.
Ea este mâna care plânge,
ochiul mâinii care plânge.
Ea este ţapa care plânge,
ochiul călcâiului care plânge.
O voi, prieteni,
poezia nu este lacrimă
ea este însuşi plânsul,
plânsul unui ochi neinventat,
lacrima ochiului
celui care trebuie să fie frumos,
lacrima celui care trebuie să fie fericit.

Nichita Stănescu, „ Poezia”

(grupaj alcătuit de Odilia Roșianu)

(sursa foto: http://nevertoocurious.com/2015/02/28/science-of-tears/)