Literatura de azi
Gerul
Gerul aspru şi sălbatic strânge-n braţe-i cu jelire
Neagra luncă de pe vale care zace-n amorţire;
El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre zori
C-un văl alb de promoroacă şi cu ţurţuri lucitori.
Gerul vine de la munte, la fereastră se opreşte
Şi, privind la focul vesel care-n sobe străluceşte,
El depune flori de iarnă pe cristalul îngheţat,
Crini şi roze de zăpadă ce cu drag le-a sărutat.
Gerul face cu-o suflare pod de gheaţă între maluri,
Pune streşinilor casei o ghirlandă de cristaluri,
Iar pe fețe de copile înfloreşte trandafiri,
Să ne-aducă viu aminte de-ale verii înfloriri.
Gerul dă aripi de vultur cailor în spumegare
Ce se-ntrec pe câmpul luciu, scoțând aburi lungi pe nare.
O! tu, gerule năprasnic, vin’, îndeamnă calul meu
Să mă poarte ca săgeata unde el știe, şi eu!
Pasteluri, 1868
***
La gura sobei
Aşezat la gura sobei noaptea pe când viscoleşte
Privesc focul, scump tovarăş, care vesel pâlpâieşte.
Şi prin flacăra albastră vreascurilor de aluni
Văd trecând în zbor fantastic a poveştilor minuni.
Iată-o pasăre măiastră prinsă-n luptă c-un balaur;
Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punţi de aur;
Iată cai ce fug ca gândul; iată zmei înaripați
Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mpăraţi.
Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume,
Aducând pe lumea albă feţi-frumoşi cu falnic nume;
Iată-n lacul cel de lapte toate zânele din rai…
Nu departe stă Pepelea, tupilat în flori de mai.
Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncântă
E Ileana Cosânzeana!… în cosiță floarea-i cântă.
Până-n ziuă stau pe gânduri şi la ea privesc uimit,
Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit!
Pasteluri, 1868
***
Dorul de mare
Pe senin călătorește
Un nor tainic plutitor.
Al meu suflet ce jălește
După el se-nalță-n zbor!
Norul trece și dispare
În afundul cerului.
Ah! de merge el spre mare,
Duce-m-aș pe-aripa lui!
Duce-m-aș la cele maluri
Ce oglindă fruntea lor
În poeticele valuri
A frumosului Bosfor.
Și de-acolo-n depărtare,
Pe un vânt primăvărel,
Să ating cu-o sărutare
Mările din Archipel.
Duce-m-aș încă-nainte
Pe cel plai încântător,
Unde soarele-i ferbinte
Ca ferbintele amor.
La Veneția mult iubită,
Rai ferice, neuitat,
Unde gondola cernită
Te adoarme legănat.
La Palerma-ncoronată
Sub cer dulce, fără nori,
Cu ghirlanda parfumată
De-a naramzei albe flori.
La Neapoli ce scaldă,
Răspândind învăpăieri,
Sânul ei în marea caldă
Ș-a ei suflet în plăceri.
Duce-m-aș fără-ncetare
Ca vulturul să pătrund
Peste-a ochilor hotare
Orizonul fără fund.
Să văd stingerea de soare
În adâncul ocean,
Ș-a lui coamă arzătoare
Răsărind ca un vulcan.
Să văd stelele voioase
Înflorind cerul senin,
Și cu raze argintoase
Dezmierdând a marei sân.
Să văd luna răsărită
În al nopții aer cald
Ca o floare aurită
Într-o cupă de smarald.
Și s-aud blândele șoapte
Ce zbor tainic în eter,
Izvorâte-n miez de noapte
De pe valuri și din cer.
Revista română, 1861
Vasile Alecsandri
(foto din arhiva Bibliotecii Naţionale a României)
Imagine cover de pe lagurasobei.ro
