Mariana Rogoz Stratulat 
1.
A fost odat-un pui de mâţă
fără mamă şi slăbuţă.
Mieuna tristă în parc,
tremura lâng-un copac
poate cineva se-ndură
să îi dea o prăjitură.
Nimeni însă n-o vedea!
Iar pisica hoinărea
pe cărări întortocheate,
pe la uşile-ncuiate.
Într-o seară, disperată,
a scâncit lângă o fată
ce s-a aplecat uşor
şi a luat-o-n dormitor.
A spălat-o, a hrănit-o,
zi de zi a îngrijit-o!
Şi acum pisica noastră
stă cuminte la fereastră
mâncând tacticos felia
aşteptând-o pe Otilia,
fata care-a luat-o-n casă
ca prietenă aleasă.
Dintr-o mâţă-a nimănui
ce umbla prin parc hai-hui
a ajuns acum pisica
ce se cheamă Miţurica.
Miţurica e-o pisică
năzdrăvană, mititică,
cu blăniţa argintie
tocmai cum îţi place ţie.
Sare dup-un şoricel
ca să-l sperie niţel.
După-aceea, sus pe masă!
Vrea s-arate că-i frumoasă!
Nu se teme de nimic!
De… căţel, poate, un pic.
3.
Miţurica-i bosumflată!
Nu se joacă, stă culcată
şi priveşte printre gene,
miaună uşor, alene.
Nu prea ştie azi ce vrea!
Ar mânca sau poate-ar bea
niţeluş lapte-ndulcit…
Nu mai vrea! S-a plictisit!
(Mițurica, ed. PIM, Iași 2009)
