Hai să te uit!…

Hai să te uit în hăul ăsta de mine!

acum ești atât de frumoasă,

mai frumoasă ca un cimitir cu magnolii.

Genunchii mei te târăsc

prin biserici

plouă mereu

și te cerșesc cu pumnii

pe scâncetul ăsta de vioară.

La dracu!…

…și țiganul nătâng

cu degete de vrăbii

stând chiar pe umbra mea

îmbrățișată cu tine…

Tu zbori

în rochia ta de mătase albastră

ca o mamă din care au plecat

toți pruncii,

dar mi-a rămas mie măcar

această singurătate

cât poate-ndura

glodul

din fața tavernei.

Hei, cântă, cântă țigane!

ca un ștreang ți-s vorbele,

ca un iaz cu miasmă,

ca o femeie pierdută…

…Și unde-mi ești

dragoste?

fă-mă nisip să-ți intru în ochi,

să te dor blestemându-te

cu toți prietenii mei ațipiți

pe mușamale și viermi.

Dormiți, dragii mei,

viața e tulbure

viața e frumoasă

viața e un jar de vinuri verzi

prin care sar greieri

și e atâta toamnă

cu aer înalt,

că eu mai tremur încă

prin trenuri mizere

și-mi intră pe geam numai scheletul câmpiilor

năpădite de iarbă.

…Mai e puțin și pleacă lumina

de lângă ultima mea întâmplare

cu tine

fără tine…

Rămân păianjenii

și țiganul ăsta cu degete de vrăbii,

iar tu faci piruete prin cranii, femeie,

visând duhoarea mea

de om fără liniște.

Îmbată-te cu mine

oricât ai fi rămas de puțină,

întinde-te ca o pată de sânge

în dreptul inimii mele,

râzi ca o istorie

cu dinți de șacal!…

Te uit,

uită-mă

pe arcușul, pe ștreangul

pe vrăbiile, pe glodul

pe viața

pe vinul…