Cred că sunt ţicnit: uneori iubesc un tablou atât de tare, încât literalmente îmi vine să dau spargere la muzeu şi să plec cu el.
Mircea Cărtărescu
An de an, pe 18 mai, muzeele devin destinațiile noastre finale rambursabile prin artă și sensul revelator al lumii purtătoare de semnificații. Ziua Internațională a Muzeelor, sărbătorită pe 18 mai, este o sărbătoare culturală care animă viața citadină prin manifestări și evenimente specifice. Putem afirma, pe bună dreptate, mai ales în contextul social actual, că în ziua în care muzeele își deschid porțile, ne putem deschide și noi sufletele și inimile. Colateral cu Ziua Muzeelor, ne transformăm în insomniaci pentru a face un circuit în Noaptea Muzeelor. Uneori se stă la cozi interminabile pentru a gusta din felia de cultură servită gratis o dată pe an. Ceea ce ar trebui să fie un fenomen cultural, scoate din casă mase de oameni mai mult datorită impactului social. Ne-am obișnuit ca muzeele să fie doar instituții de stat, însă ele îndeplinesc și alte funcții. Multe dintre persoane vizitează marile muzee doar pentru a se lăuda cu acest lucru. La fel de multe persoane ocolesc muzeele. Nevoia de a merge la un muzeu este un efect al educației și al autoeducației.
Așa cum fiecare dintre noi se atașează de oameni, de obiecte și/sau idei, tot astfel muzeele reprezintă o realitate în care „supraviețuiește“ trecutul. Dincolo de ermetismul relativ al unui muzeu, acesta este un loc al emoțiilor, al trăirilor intense, al cunoașterii și regăsirii. Muzeul este și are o conștiință. Asta trebuie să facem și noi: să învățăm cum să captăm mesajul unei istorii sau civilizații, să conștientizăm ce înseamnă responsabilitatea asumată a unei situații sau a unui act de viață din societate, ca identitate colectivă. Fiorul de emoție pe care îl simți când analizezi sau privești un obiect îl înțelegi mult mai bine dacă ai citit și te-ai informat despre el în prealabil. Muzeele sunt diferite, la fel și oamenii. Cu o abordare tematică diversă, indiferent de profilul sau mărimea lor, acestea oferă fiecăruia dintre noi, arta de care avem nevoie.
Cu toții am trecut, măcar o dată în viață, pragul unui muzeu. Haideți să lăsăm lumea de-afară și să intrăm în cea de dinlăuntrul nostru! Fiecare muzeu spune și trăiește o poveste pentru noi!