Literatura de azi 
Nici nu am înghițit bine rafinata tartă Tatin pe care șeful de sală a pus o lumânare, că o și ștergi. Ai întâlnire cu o poetă româncă în vârstă* pe care ai cunoscut-o la o petrecere, în octombrie, și care locuiește în Forest Hills, la capătul cartierului Queens, la o oră și un sfert de mers pe jos. Suni la ușa unei case cu grădiniță în față, de pe o stradă care are astfel de case pe ambele părți, și-ți deschide chiar ea, o femeie cu fizic fascinant și cap prelung ca de cal, cu dinți mari și ochi care sclipesc ca jăraticul. Are optzeci și patru de ani, fumează ca un pompier și bea ca un mercenar, petreceți ceasuri întregi în livingul ei plin de fum, trăgând din țigaretele tale de foi și bând sticla ei de Chivas în timp ce-ți povestește viața, statutul ei de poetă oficială a regimului Ceaușescu, plecarea pentru un an pentru a preda la New York, moartea sub tortură a unui prieten la care își lăsase poeme în care satiriza regimul, cum plecase și avea acum un nou statut, cel de refugiat politic. Îi citiți poemele în română și în traducere franceză, scrisul ei ți se pare extraordinar, întreaga ei persoană te emoționează și nu mai ai mult până la a o dori pe această femeie în vârstă, în care se combină rigoarea Anei și râsul mamei tale, dorința e de ambele părți, o simți, mâna ei cu pielea încrețită o mângâie pe a ta, ochii ei luminoși și veseli se îndreaptă către tine cu o tandrețe care e mai degrabă de femeie decât de mamă, ai întârziat deja cu o oră la întâlnirea cu o veche prietenă din Columbia și fostă iubită, ți-e extrem de greu să te smulgi de lângă ea, iar când totuși o faci îți dă două dintre cărțile ei traduse pe vremuri în franceză și îi promiți că te vei întoarce să o vezi la următoarea ta trecere prin New York…
(Catherine Cusset, „Celălalt pe care-l adoram”, Editura Humanitas Fiction, 2017; fragment selectat de Odilia Roșianu și apărut la rubrica LITERATURĂ din 8.10.2017)
* Autoarea a confirmat că este vorba despre Nina Cassian.
