Olimpul moldav

 „Rege între toate creştetele munţilor, care-i alcătuiesc o cingătoare ca o pază de cinste, Ceahlăul măreţ, care şi-a păstrat numele lui de botez Dac, de-abia cunoscut în unele colţuri neştiute ale geografiei moderne supt numele de muntele Pionului, îşi înalţă capul pleşuv către cer şi aruncă apoi cu dragoste bogăţiile bătrânelor lor coaste înverzite…” (Alecu Russo)

Ne aflăm în staţiunea turistică Durău de unde vom porni pe traseul marcat cu bandă roşie  Durău (780 metri altitudine) – Cabana Fântânele (1220 metri altitudine) – Vârful Piatra Lată (1737  metri) –  Pe la baza stâncii Panaghia – Pe sub vârful Toaca (1904 metri)-  Cabana Meteo (1834 metri) şi retur.

Ne deplasăm din centrul staţiunii urcând uşor, trecem de Mănăstirea Durău şi de Punctul Salvamont. Chiar de la baza Parcului Naţional Ceahlău putem admira în voie statura impunătoare a masivului montan. Mintea mea este străfulgerată de refrenul literar coşbucian al clasei a VIII-a:

Priveam fără de ţintă-n sus –

Într-o sălbatică splendoare

Vedeam Ceahlăul la apus,

Departe-n zări albastre dus,

Un uriaş cu fruntea-n soare,

De pază ţării noastre pus.

În sfârşit, urc pe Ceahlău! Din nou, cele două pasiuni ale mele, geografia şi literatura îşi dau bineţe în prozodia montană.

Diferenţa de nivel până la Cabana Fântânele este de circa 400 de metri, diferenţă pe care o străbatem printre păduri de foioase şi molizi (de amestec), după ce lăsăm pe dreapta Pârâul Nican. Traversăm valea Pârâului Fântânii, după care panta ascensională devine mult mai evidentă. Poteca, însoţită de balustrade de lemn,  ne poartă paşii printre serpentine strânse spre Poiana Fântânele, unde la marginea inferioară există câteva izvoare cu debit destul de mare. Cabana Fântânele este acum în renovare completă. O muzică discretă împrăştie în eter acorduri radiofonice. Facem un scurt popas pe terasa cabanei , care ne oferă o panoramă deosebită asupra Obcinei Boiştei, spre Panaghia şi Munţii Bistriţei. Din acest mic platou se formează spre nord Piciorul Humăriei. Cândva, acum mai bine de o sută de ani, pe aici trecea o cărare spre zona înaltă a munţilor, iar lângă cele două izvoare denumite atunci Fântâna Măcărescului a fost înălţat un adăpost, transformat ulterior în Cabana 7 Noiembrie. Construită din piatră şi lemn actuala Cabană Fântânele constituie un nod de convergenţă a traseelor turistice din Ceahlău.

Ne continuăm circuitul prin spatele cabanei trecând pe sub Bâtca Fântânele (1511 metri) şi ajungem în urcuş  la zona numită „La Morminte”, unde o placă de marmură comemorativă pune în evidenţă rolul ostaşilor români căzuţi la datorie în al doilea război mondial. Incursiunea noastră montană dezvăluie privirii avide de splendori frumuseţea sălbatică a peisajului.

Ne intersectăm direcţia pentru câteva momente  cu drumul unui cocoş de munte. Facem linişte, savurăm această întâlnire, ascultându-i viersul şi admirându-i penajul înfoiat. Continuăm să urcăm, aproape solemn, aproape vertical de inimă şi cer. Traversăm un labirint de rădăcini, adevărate trepte naturale ce îmi dau senzaţia tentaculară a românismului pur. Mă simt un pion montan în mutări ascensionale pe harta Pionului –„Bătrânul rege al Carpaţilor Moldovei”  –Alexandru Vlahuţă. Ceahlăul este cel mai impunător masiv din judeţul Neamţ. Cuprins între văile Bistricioara la nord şi cea a Bicazului în sud,  la est  de  Valea Bistriţei şi de văile Bistrei Piticului şi Jidanului la vest, acest Olimpic Moldav culminează în Vf. Ocolaşul Mare (1907 metri), secondat de Vf. Toaca (1904 metri).

Poteca ne conduce printre stâncării, iar relieful devine din ce în ce mai accidentat. Pe măsură ce urcăm provocarea frumuseţii se transformă în putere. Admirăm îndrăzneala unor copaci de a se înălţa printre fisurile de piatră, sfidând pereţii de stâncă şi covorul alb de nea. La limita superioară a pădurii facem un popas în Curmătura Pietrei Late, la 1737 de metri altitudine. De aici admirăm Lacul Izvorul Muntelui şi Pârâul Schit.

Căciula Dorobanţului este prima formaţiune stâncoasă alcătuită din conglomeratul specific acestei zone, fiind o stâncă monolit. Are forma unui bust ce poartă o căciulă pe creştet şi o puşcă pe umăr. Este înaltă de circa 10 metri şi este situată în stânga potecii deasupra unei prăpăstii. Intrăm în arealul Şeii Muntelui, prin Piciorul Sihastrului format spre sud-est. Locul pădurii este luat de jnepeni şi ienuperi. Se spune că în vremurile de demult, jnepenii erau nişte brazi semeţi ce se înălţau pe vârfurile munţilor. Erau atât de înalţi, încât de pe versantul lor puteau să vadă întinsele depărtări. Vânturile  puternice îi chinuiau foarte mult . Într-o zi, un brad curios a dorit să afle cum este viaţa de la poalele muntelui, să ştie  ce se petrece la rădăcina sa, cum trăiesc oamenii şi animalele, cum sunt florile şi poienile şi ce se întâmplă cu fiinţele care nu se pot înălţa spre cer. A rugat un pădurar să îl taie, suportând foarte greu durerea, a acceptat realitatea dorinţei sale. Visul său s-a împlinit, iar exemplul lui a fost urmat de către alţi brazi. De atunci, munţii poartă la la înălţimile lor superioare jnepeni, brazi  îngenuncheaţi cu fruntea aproape de pământ.

În faţa noastră, se înalţă impunătoare Stânca Panaghia, având înfățișarea unui pion de şah… eu rămân mat. Pare mai înaltă decât Vârfurile Toaca şi Ocolaşul Mare. Probabil din această cauză, în trecut, Ceahlăul a purtat şi denumirea de Muntele Pionul. Ceahlăul este un munte al premierelor, deoarece a fost primul munte despre care s-a scris începând din 1716 şi primul masiv pe care s-a urcat, ca traseu turistic în 1806. Reprezentând o sursă de inspiraţie pentru numeroşi scriitori, înclin să cred că nu există în lanţul Carpaţilor Româneşti un alt munte mai elogiat şi plin de metafore, cum este Ceahlăul. Dimitrie Cantemir, Vasile Alecsandri, Alexandru Vlahuţă, Mihail Sadoveanu, Dumitru Almaş, Demostene Botez, George Coşbuc, Octavian Goga şi mulţi alţii au omagiat acest munte sfânt în scrierile lor. Turnul Panaghiei se înalţă mândru profilat de imensitatea celestă şi pe fondul siluetei piramidale a vârfului Toaca.

Despre Stânca Panaghia există numeroase legende; cea mai cunoscută şi cea mai frumoasă îi aparţine lui Calistrat Hogaş, profesorul de latină şi română din Piatra Neamţ, dar şi cronicar-călător al Munţilor Neamţului. Potrivit legendei, Panaghia era o tânără foarte frumoasă, ascunsă de ursitoare încă de la naştere pe înălţimile inaccesibile ale Ceahlăului, pentru a nu fi văzută de muritorii de rând. Zadarnic, însă au tăinuit-o pe frumoasa fată în peştera pustnicului Ghedeon, căci Soarele s-a îndrăgostit de ea. Era singurul care îi putea mângâia faţa, era singurul care îi putea zâmbi în sălbătăcia amuţită. „Dragostea lor era atât de mare, încât noaptea s-a micşorat, iar amurgul ajunsese aproape să-şi dea mâna cu răsăritul. Supărată, noaptea s-a plâns lui Dumnezeu care s-a mâniat şi l-a pedepsit pe Soare să nu mai răsară decât înveşmântat în neguri, pentru a nu mai putea ispiti sufletele muritorilor. Pentru că Panaghia n-a mai văzut Soarele, ea a plâns neîncetat până când lui Dumnezeu i-a fost milă de ea şi a trimis cele mai uşoare şi mai dulci vânturi care să-i usuce copilei lacrimile.

Dar Panaghia nu mai putea trăi fără Soare şi l-a rugat pe Dumnezeu să o transforme în stană de piatră şi să dea din nou drumul Soarelui să strălucească pe cer. Astfel, Panaghia s-a prefăcut în stâncă de piatră, dar inima şi sufletul ei nu s-au împietrit şi se bucură şi acum de razele soarelui, de strălucirea florilor şi de vânturile dulci şi mângâietoare ale răsăritului şi apusului.”

Vântoasele îşi aşază faldurile draperiilor acustice în verticalitatea stâncii unde numai vulturii şi alpiniştii pot ajunge. O singurătate insaţiabilă şi incomensurabilă transpune grandoarea peisajului în taina şi misterul specific acestui monolit înălţat la 70 de metri deasupra culmii.

Poteca ce urmează baza Panaghiei continuă pe curba de nivel, ocolind Vârful Toaca  (1904 metri altitudine) pe partea stângă, spre limita nordică a platoului. Accesul meteorologilor spre altitudinea maximă se face printr-o scară alcătuită din peste 500 de trepte. Vechea scară din lemn, datând din anii ‘70, a fost de curând reamenajată, iar turiştii pot ajunge lesne în vârful Toaca.

Spectacolul naturii oferit din punctul de belvedere al vârfului este spectaculos. Spre NV se distinge Călimanul, spre sud înălţimea maximă din regiune – Ocolaşul Mare (1907 metri), spre SV Hăşmaşul Mare (1793 metri), iar la vest peste Bistricioara, zărim Pietrele Roşii (1510 metri). Răsăriturile şi apusurile admirate din această locaţie sunt de neuitat.

Trecem pe lângă Cabana Meteorologică aflată la 1834 de metri şi urmăm poteca ce lasă să se întrevadă blocurile mari de conglomerate ale Pietrei Ciobanului. Abrupturile ameţitoare leagănă umerii de argint ai stâncăriilor din golul alpin. Dorim să continuăm traseul până la Cabana Dochia, dar timpul nu ne permite. Efortul îşi spune cuvântul şi ne promitem să revenim vara, pentru ascensiunea şi parcurgerea finală a traseului.

Ceahlăul deţine un alt superlativ naţional, pe lângă cele enumerate. Este singurul munte care are Ziua lui, Ziua Muntelui, celebrată la 6 august. Fiind un simbol purtător de tradiţie şi spiritualitate românească, Ceahlăul dezvăluie lumea credinţei în flacăra candelelor aprinse în peşterile sale. În fiecare an, pelerini din toată ţara se adună la Mănăstirea de pe Ceahlău  ce poartă hramul Schimbarea la față, tradiţia urcării pe munte a sfinţilor ierarhi existând de 4 secole. Urcăm și noi, pentru a fi mai aproape de cer şi de Dumnezeu. Roca din aceşti munţi este mai dură faţă de cea din Munţii Buzăului (prelucrată mai uşor de către pustnici pentru chiliile din piatră), iar sihaştrii se refugiau în grote şi peşteri naturale. Înaltul divin măsoară sufletul cu unităţi de iubire dimensionate pentru fiecare, dar general valabile. Un fenomen optic unic se poate surprinde la răsăritul soarelui, tot de Ziua Muntelui Ceahlău. Fenomenul numit piramida holografică sau Umbra Piramidă are la bază compunerea unei imagini tridimensionale din cele patru umbre ale vârfurilor Toaca, Piatra Ciobanului, Panaghia şi Piatra Vulcanului.

Îmi doresc să mă reîntorc şi să prind răsăritul, aici… să fiu sora Panaghiei, ea, ursită a Soarelui, eu, ursită a Muntelui!