Literatura de azi 
Rece și apăsător
Rece și grea e ziua de azi.
Norii sunt stane de piatră.
Vântul e roua biciuită.
Oamenii încremenesc.
Sub pași sună metale
Din pietrele de mină
Iar ochii privesc
Spre lacuri albe, departe.
În vechiul orășel se înalță
Căsuțe luminate de Crăciun,
Geamurile lor colorate privesc
Spre piețe mici, viscolite.
Prin scuarul luminat de lună
Trece un om neauzit prin zăpadă,
Umbra lui mare e purtată
De vânt spre înalt, peste case.
Trec oameni pe poduri întunecate
Pe lângă sfinți
Cu palide luminițe.
Norii trec pe cerul cenușiu
Pe lângă biserici
Cu turnuri amurgind.
Cineva, sprijinit de balustrada zidită,
Privește în apa înserării
Cu mâinile pe pietre străvechi.
*
Excursia în munți
Nu ştiu, strigai fără glas, nu ştiu deloc.
Dacă nu vine nimeni, atunci chiar că nu vine nimeni.
N-am făcut nimănui ceva rău, nimeni nu mi-a făcut vreun rău, însă nimeni nu vrea să mă ajute. Absolut nimeni.
Dar nu e chiar aşa.
Numai că nimeni nu mă ajută – în rest, absolut-nimeni poate fi destul de drăguţ.
Aş face cu mare plăcere – oare de ce nu? – o excursie în compania unor absolut-nimeni.
Fireşte, în munţi, unde altundeva?
Cum se mai înghesuie unul în altul aceşti nimeni, aceste mâini multe, despărţite de paşi minusculi! Bineînţeles că toţi sunt în frac.
Mergem aşa, haihui, vântul trece prin spaţiile dintre noi şi dintre membrele noastre.
În munţi gâtlejurile se eliberează. Este o minune că nu cântăm.
*
Lasă viitorul să doarmă
Lasă viitorul să doarmă
Fiindcă dacă îl trezești prea devreme
Vei avea un prezent somnoros.
*
Sub soarele înserării
Sub soarele înserării
ședem cu umerii aplecați
pe bănci, la iarbă verde.
Cu brațele atârnate,
cu ochii clipind de tristețe.
Iar oamenii trec în hainele lor
se plimbă clătinându-se pe pietriș
sub cerul acesta mare
care de pe colinele din zare
se desfășoară peste munții îndepărtați.
Franz Kafka
(traduceri de Maria Banuș)
(selecție realizată de Odilia Roșianu)
