O mică felie de pămînt

Primăvara timpurie, primele zile călduroase ale anului au rămas legate pentru mine de limba de pămînt curat și neted, încă nu de tot uscat, încă umed dar deja nealunecos, totodată ferm și moale pe care, din pură și minunată întîmplare, am călcat, simțindu-i neasemuita elasticitate și afundîndu-mă ușor, în timp ce traversam într-o după amiază însorită de martie (era, precis, martie) fosta piață din spatele Poștei, mergînd cine știe încotro. Sentimentul primăverii a debutat în inima mea în acel loc predestinat, cu acel pas ce și-a lăsat în el tiparul. An de an, în primele zile frumoase de martie caut locul acela, o mică felie de pământ anume preparat de maica natură, elastic, umed-uscat, ca să-l încerc din nou cu piciorul și să-mi depun încă o dată talpa în pasta lui densă, receptivă – ca o pecete apăsată a existenței mele inconfundabile.