„Cerul şi pămîntul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”, rosti rar, clar şi răspicat Toma, acolo, în golful Bengalului, şi parcă apusul zilei acelea zvîcni într‑o lumină de aur alb, iar nisipul foşni prelung şi mătăsos; parcă pînă şi valurile oceanului bătură în tăcere malul. Jungla apropiată fremătă scurt, apoi amuţi şi ea, ca‑ntr‑o împăcare nouă, neştiută şi blîndă.
Toma rămase o vreme aşa, cu capul îndreptat spre ceruri, cu ochii închişi, buzele întredeschise, drept şi cu braţele larg desfăcute.
Se rugă în tăcere întru Cuvîntul Domnului şi Dumnezeului său. Se rugă fierbinte, dar cu încredere şi smerenie. Căci iată, se afla la porţile Indiei, cea uriaşă, cu nenumărate neamuri şi despre care nu ştia mai nimic. Şi lui, doar lui, Toma, îi fusese dat să le împărtăşească Evanghelia. Nu avea asupra lui decît Duhul Sfînt, o cămaşă lungă de in şi un toiag din lemn de cedru. În traista din piele de capră ţinea într‑o cutie din lemn de salcîm pergamentul pe care, la porunca Domnului, însemnase cuvintele Lui.
Noaptea trecută, în vis i se arătase un Înger al Domnului. Îi poruncise să se înfăţişeze în acest loc şi la acest ceas al zilei. Va întîlni Cei Trei Magi de la Răsărit, Cei care s‑au închinat Pruncului, cu aur, tămîie şi smirnă în ceasul sfînt la Bethleem. Ei îl vor supune unei încercări pe care el o va birui. Apoi, tot el, Toma, îi va boteza, iar Magii îl vor ajuta în lucrarea sa cea poruncită de Domnul, acolo, în uriaşa şi neştiuta Indie.
Deşi ruga îi umpluse inima şi cugetul cu senin, împăcare şi încredere, aşezîndu‑se pe nisipul cald, în aşteptare, Toma simţi totuşi umbra unui fior de teamă. „Sînt încă om”, recunoscu în sinea lui.
– Trezeşte‑te, auzi Toma înlăuntrul lui de parcă Domnul era lîngă el.
Tresări, deschise larg ochii. Se înserase. Văzu tabăra, forfota slujitorilor, focurile, corturile. Nechezau uşor caii, fornăiau cămilele îngenuncheate.
– Îngerii să te vegheze, Dumnezeu să te ocrotească, Iisus să‑ţi călăuzească inima, ca o şoaptă adîncă răsună salutul în răsărit de noapte.
Toma răsplăti făcînd semnul crucii şi abia atunci îi văzu pe Cei Trei Magi, Gaspar, Baltazar şi Melhior, stînd în cerc, un cerc care îl înconjura la egală depărtare de Cei Trei Crai de la Răsărit.
Magii păreau nişte bătrîni fără vîrstă şi îi zîmbeau cu blîndeţe, în vreme ce ochii lor aruncau sclipiri tainice, precum vestitele nestemate ale Indiei.
– Vă mulţumesc că aţi venit. Aştept şi mă plec înţelepciunii voastre, vorbi Toma.
– Toma, vorbi pentru Magi, Melhior, Cuvîntul e pretutindeni şi El este viu. În Betania ai spus: „Haidem să mergem şi noi să murim cu El!”. Şi ai primit Cuvînt: „Eu sînt Învierea şi Viaţa”. La Cina din Sărbătoarea Paştilor ai spus: „Doamne, nu ştim unde Te duci; cum putem să ştim calea într‑acolo?”. Şi ai primit Cuvînt: „Eu sînt Calea, Adevărul şi Viaţa; nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine”. Atunci, Toma, ce adevăr ascunzi?
Toma respiră cuprins de o văpaie nevăzută, pe urmă încet, încet se linişti. Îl umplu Duhul pe de‑a întregul. Deschise larg, larg ochii şi cînd, în sfîrşit, Îl zări, vorbi:
– Domnul meu şi Dumnezeul meu, dacă asta e voia Ta mărturisesc crucea pe care mi‑ai dăruit‑o.
Neclintiţi în blîndeţea zîmbetului, luminînd cu strălucirea ochilor, lipindu‑şi palmele în dreptul inimii, Magii de la Răsărit ascultară. Şi cerul, şi pămîntul păreau să fi trecut în acea clipă.
– Iată, Doamne, acestea au fost şi doar Tu ştii prea bine că astfel s‑au petrecut. Înviaseși Doamne, căci doar pe cruce ai murit. Şi toţi aflaseră. Vuia Ierusalimul. Înnebuniseră saducheii, asemenea şi fariseii. Însă eu, Toma, cel pe care atît de curat, smerit şi cu credinţă l‑ai aflat atunci în Betania lui Lazăr, iar la Cina cea de taină din Sărbătoarea Paştilor l‑ai miruit cu al Tău Cuvînt, eu ştiam de la Tine că aşa va fi. Căci mie mi‑ai poruncit a‑Ţi înscrie Cuvintele să rămînă peste veac pentru totdeauna, Amin.
Şi adu‑Ţi aminte Doamne, cînd am văzut chipul Mariei Magdalena care ieşea din casa unde se ascunseseră fraţii mei, am ştiut o dată mai mult, aşa cum ne‑ai spus, că Tu nu ne vei lăsa orfani. Negrăită mi‑a fost bucuria. Am intrat. I‑am văzut pe fraţii mei. I‑am văzut cu inima mea înlăuntrul inimii lor.
Atunci Te‑am rugat: Doamne, cu veselie iau asupra mea păcatul lor asemenea Ţie, care ne‑ai mîntuit; Doamne ajută necredinţei lor şi vino din nou în trup de carne ca eu să pipăi necredinţa lor şi rănile Tale, salvîndu‑i, căci ei Te‑au iubit cel mai mult şi vor mărturisi cu viaţa lor dragostea lor pentru Tine.
Cu veselie spun: Doamne, fie ca numele meu peste veacuri, dar şi pînă mă vei lua la Tine să fie Toma Necredinciosul, dacă astfel îi voi iubi mai înţelept, mai curat, pe fraţii mei ca pe mine însumi. Domnul meu şi Dumnezeul meu, ajută‑mă, învaţă‑mă.
Tăcu Toma, zis Geamănul.
Şi zis Necredinciosul.
Vorbi pentru Magi, Melhior:
– Să fie pentru noi povestea fraţilor tăi, povestea noastră. Botează‑ne Toma.
Iar Toma Necredinciosul îi boteză.
Cu apă din oceanul Indiei şi cu Duh Sfînt.
În Numele Domnului.
„… șofranul cupei
cu rouă – narcise de
acest Sfînt Paște…“
***
***
RESPIRAȚIA
Creat de Leonard Oprea, acest nou eseu în literatura universală, „Respirația” – este o relativ scurtă, simplă și profundă meditație /aforism, cugetare, poezie, poem, proză scurtă, micro-eseu etc./ încheiată întru doar un haiku ce re-deschide meditația spre noi universuri de întrebări și răspunsuri asupra condiției umane.
(http://www.amazon.com/THEOPHIL-MAGUS-LIVING-BOSTON-Anna-Maria/dp/1462894763)
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Leonard_Oprea)
(http://christian-articole.blogspot.ro/2016/07/theophil-magus.html)