Gabriela Pachia 
Lăcrămioare-n schit de soare, consolare
Cu narcise, grav zăvorâte-n pahare,
Liliac pentru cârtitoare văzduhuri,
Tămâioare unde se înalţă duhuri…
N-ai tu bănuţi pentru drăguţul Berbecel,
Nici zori şi agore pentru jerfta lui El…
Ai mas, cu suflet nevăzător, de pripas,
Ghem de stele, netămăduit de Ispas.
Om pierit, nepieritoare ţi-o fi
Sârguincioasa poftă de-a jertfi ?
“For, of the soul, the body form does take,
For soul is form, and does the body make.”
Ţesătorule Divin, oare ai putea
Din sedativul ierbii să mă ţeşi lalea ?
Iar tu, om pământiu sub zăvor, de odor
Să nu le zici lor, ielelor, zănaticelor,
Că pleoapa-mi arsă şi suflarea-mi zornică,
Spornic au luat Lumina din zbórnice…
Să le spui, încercănat, după blând stufat,
Că-n mierlă cimilitoare m-am strămutat…
Să le spui tot mai curat că mă descumpănesc…
Miturile se sculptează şi se-ngrijesc
Ca florile sub şuvoaiele Cerului… !
Trece mult frig până înfloreşti Gândului…
