Tata

Tată, nu ai mai rămas să culegi
anotimpurile mustind de viață
să-mi așezi în glastră copilăria.

vino, prinde-mi în păr primii ghiocei,
primăvară să danseze prin minte
un vals știut doar de noi
în grădina din fața casei
plivesc dorul sălbatic
dar tot crește până la nori
îmbrăcând câmpiile sterpe

te naști mereu în versul meu
sărutând tandru fruntea cuvintelor

frământ metafore cu palmele viitorului
adaug esența zărilor pierdute
să-ți pregătesc un tort de ziua ta
timpul se căznește să sufle
amintirile dulci-amărui

în fiecare noapte reintri în visul meu
încă nu am găsit o formulă să te pot păstra
deranjată de mersul stelelor
adorm din nou în sudoarea răsăriturilor.