Mariana Rogoz Stratulat 
Sunt liniștită…
Mă aștept lângă zorii din piatră,
să mă bucur de viață,
mai ales de lumina
ce-mi cântă-n fereastră…
Vara m-atrage pe cale de vis…
Îmi imaginez
cum mă strecor printre umbre
ca un meteor scăpat
din moarte,
cum mă revărs peste orașul meu
cu oameni necunoscuți,
cum le privesc nopțile și mirările,
patimile și iertările,
rugăciunile, plecările…
Timpul mă strânge în pâlcuri de ore,
m-adună cunună în ziua de mâine,
mă trăiește cuvânt în tăcerea sihastră,
m-aruncă apoi în spirala uitării.
Nu mă mișc… doar ascult…
Un strigăt țâșnește în golul din lacrimi…
Atunci m-am născut!
