Mariana Rogoz Stratulat 
Du-mă în taina primului cuvânt
unde Nimicul țese
liniștea luminii
să-mi limpezesc povestea
condurilor vrăjiți,
să port pe brațe
tăcerea
pelerinilor pierduți
pe-ntortocheri de viață
mergând spre Compostela.
Ascunde-mă sub pleoapa pendulului
de lut
să fiu poemul
ninsorilor nebune,
s-aduc de pe tărâmul rădăcinilor bătrâne
o creangă de finic
pentru icoana
fructului oprit.
