Mariana Rogoz Stratulat 
Adesea merg pe mare
s-aud cum geme noaptea când stelele se nasc,
cum Saul strânge raze
pe drumul spre Damasc
Pe valuri mă opresc,
sirenele s-adorm în cripta veșniciei.
Îmi caut umbra-n mine,
în sala cu oglinzi,
mă cert cu îndoiala cu care mă cuprinzi
în labirintul vechi al poeziei.
Adesea merg pe lună
s-aud cum plânge apa fântânilor
din cer,
cum bufnița se vaită în cimitirul anilor.
Mi-e lacrimă și ger.
Stau singură la masă.
Tăcerea o ascult.
Întinerește timpul…
din ce în ce mai mult.
