Domnița Ștefănescu 
4 octombrie 1995. Şedinţa Delegaţiei Permanente a Biroului Executiv Central al PDSR. Liderii partidului se simt datori să-l apere pe Ion Iliescu de ceea ce ei numesc „atacurile incalificabile şi de o virulenţă fără precedent“ ale lui. C.V Tudor, cu atât mai mult cu cât se intenţionează ca la Conferinţa Naţională a partidului să se declare sprijinul PDSR pentru o nouă candidatură a lui Ion Iliescu la preşedinţia ţării, la alegerile din 1996. (Câteva filiale judeţene ale PDSR au făcut deja această propunere.) La şedinţă se adoptă textul unei scrisori adresate Comitetului Director al PRM în care se etichetează în termeni severi pamfletul dedicat lui Ion Iliescu de C.V. Tudor în numărul 174 din 29 septembrie 1995 al revistei România Mare, pamflet care pe lângă acuzaţiile de o gravitate fără precedent la adresa lui Ion Iliescu mai „etalează antisemitism şi xenofobie, atitudini periculoase pentru democraţia din România“. Liderii PDSR menţionează în scrisoare că o asemenea atitudine poate să afecteze grav relaţiile dintre PDSR şi PRM. De aceea ei cer conducerii PRM ca, în termen de 10 zile, să precizeze dacă poziţia cuprinsă în pamflet reprezintă şi punctul de vedere al conducerii PRM sau este numai al lui C.V. Tudor. În funcţie de acest răspuns, se menţionează în încheierea scrisorii, conducerea PDSR va analiza „oportunitatea menţinerii sau denunţării înţelegerii politice dintre PDSR şi PRM“.
Reproducem câteva dintre elementele care compun portretul lui Ion Iliescu în pamfletul din România Mare (29 septembrie 1995): „(…) inginerul din Olteniţa, care s-a urcat pe jilţul lui Alexandru Ioan Cuza, după ce a provocat o baie de sânge în decembrie 1989. (…) iar a făcut (vorba lui) j’de mii de declaraţii iresponsabile. (…) Nu mai vorbim de declaraţiile televizate ale aceluiaşi Ion Iliescu, care iar se bâţâia de pe un picior pe altul, şi avea limba împleticită după mai multe pahare de băutură (…); (…) activist suspectat de multă lume că a lucrat cu KGB-ul (…); (…) uzurpatorul lui Ceauşescu (…). Urâte apucături de şcoală jdanovistă, de la Moscova! (…) Adevărul este că românii s-au săturat de Iliescu ca de mere acre! Gata, te-ai jucat destul meştere, ba de-a primul secretar, ba de-a voievodul, ba de-a liderul european, ba de-a scriitorul de cărţi proaste, ba de-a liber-cugetătorul ateu, ba de-a spectatorul de operă, ba de-a priceputul la toate, cu haina pe umeri, pe tarlale şi prin uzine, ba de-a dictatorul grosolan, care îi insultă pe deputaţii aleşi ai ţării («un amărât de deputat»), ba de-a protectorul sioniştilor obraznici (…), ba de-a şeful de cadre care face oameni politici, ba de-a depozitarul dosarelor tuturor acelora care ar putea să îl contrazică, ba de-a traficantul de influenţă pe lângă Justiţia Militară, pentru a-i scoate basma curată pe SPP-iştii implicaţi în asasinarea tinerilor Andrei Frumuşanu şi Aurica Crăiniceanu – du-te omule, la pensie, lasă-ne în durerea noastră, că, în afară de câţiva clienţi politici, ziarişti de mâna a doua, de pe la publicaţii falite, pe care de 5 ani jumătate tot îi cari după matale pe toate meridianele, consumând sute de milioane de dolari, şi în afară de câteva mii de oameni simpli, induşi în eroare de acel zâmbet perfid – nu te mai vrea nimeni în România. Cel mai mult m-a distrat întâlnirea cu vicepreşedintele SUA: a fost un dialog emoţionant, între Al Gore şi Al Dracu’ şi, dacă ar mai fi dat multe păhărele pe gât, suntem siguri că melomanul care şi-a abandonat mama într-o sărăcie lucie (cum să mai aibă grijă de bătrânii Ţării?) ar fi cântat balada de haiduc: «Foaie verde-a macului/Tare-s mic şi-al dracului!» Rămâne cum am vorbit prin 1992: evreii te-au adus la putere, cu evreii ai rămas (…) În concluzie, vizita lui Ion Iliescu în SUA a fost un eşec din toate punctele de vedere, costând România mai mulţi dolari decât dolarii ăia care cică tot vin în ţară şi nu mai ajung, ori dacă ajung, se transformă imediat în vile pe la Cornu (un general activ ne spunea că şi Nelu Cotrocelu are aşa ceva pe-acolo), Breaza, Poiana Ţapului (ah, domnule director, ce vizite faci matale pe-acolo, cu şapca trasă pe ochi, pentru urgentarea lucrărilor, avem multe poze! ), pe la Poiana Braşov, Cheia şi Litoral, şi prin alte zone. Ai închinat Ţara la evrei, tovarăşe Iliescu, şi asta nu e bine deloc, dar deloc, auzi?! (…) Iliescule, nu e aşa că îţi e o frică teribilă de justiţiarul Vadim? (…) Vadim va fi pentru tine ce-ai fost tu pentru Ceauşescu, ţine minte, o să-l visezi şi noaptea! (…) Se pare că tariful cu care îşi face Iliescu lobby personal în S.U.A. este de 80 000 de dolari anual, pe cap de şmecher. Atâta se zice că primeşte prozatorul Petru Popescu, atâta se aude că primeşte şi un anume Ştefan Halpert, din banii cui dacă nu ai amărâtului popor român? Ehei, când s-o scrie odată ce jaf uriaş a patronat Ion Vodă cel Rânjit, risipind avuţia Ţării cu canciocul (…)“.
– Revenit în ţară, după vizita în America, Ion Iliescu declară că „s-au făcut nişte răstălmăciri incorecte” în legătură cu ceea ce-a afirmat despre Gh. Funar şi C.V. Tudor şi că nu ştie ce-a declarat Vadim şi nici nu-l interesează.
