„…pentru contribuția sa remarcabilă, de pionierat, la poezia zilelor noastre„, Thomas Eliot (26 septembrie 1888 – 4 ianuarie 1965) devenea, în anul 1948, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură.
Odată cu lansarea volumului “Prufrock and Other Observatios”, T.S.Eliot reuşeşte sa se impună pe scena literaturii britanice, iar în 1920, eseurile adunate sub titlul “The Sacred Wood” îi consolidează şi mai mult prestigiul, transformându-l într-o figură marcantă a literaturii care a urmat Primului Război Mondial.
Conversaţie galantă
„Mult sentimentala nostră prietenă luna!”, remarc,
„Sau ar putea fi (cumva fantastic, recunosc, în acest caz )
Chiar balonul vestitului Prester John, preotul monarh,
Sau o veche lanternă uzată atârnând pe cer
Pentru-a lumina călători în drum spre propriul necaz.
Ea, atunci: „Divagaţi, vă daţi după macaz! „
Iar eu: „Cineva inventeaz-o scenografie splendidă,
Acest cadru nocturn prin care se simulează-acum
Noaptea şi luna; muzica pe care-o sechestrăm, de pildă,
Ca să exprime întregul nostru vid interior”
Dar ea: „Vă referiţi la persoana mea, vă rog?”
„Oh, nu, cred ca iar păşesc pe lângă drum.”
„Dumneavoastră, madam, sunteţi eternul umorist,
Eternul inamic al ideii de absolut,
Interzicând cantonarea-n interiorul autist,
Din aerul dumneavoastră indiferent şi imperios
Poezia poate-înţelege erorile-i de neconceput – ”
Şi – „Atunci noi chiar trebuie să luam totul în serios?”
(traducere Petru Dimofte)
Imagine de pe counter-currents.com
