Camelia Radulian 
Câinii s-au potolit
doar aerul încă se zbuciumă
de-a curmezişul distanţei
şi vinul nu mai are putere.
Doare.
Umblu îndelung,
traversez străzile să te caut,
străbat putoarea
mărilor cu peşti stafidiţi
plantaţiile de tutun ale Damascului
de unde vin caii
cotropiţi de iederă
şi corbii cu oase alungite
de sare.
Arată-te, asasine,
mort cum eşti
în scârba amiezii mele,
sfâşiat de cocote rujate,
lăcuste,
imperii ce ard în cămăşile tale
de smirnă.
De glorie.
Beau purpură
și tremur.
Dacă nu, vom ieși împreună
din faptul că plouă,
mașina de pâine întârzie,
valea e în fum
şi vremea noastră
ah, vremea noastră
nu mai are habar.
