Cântec de dragoste

Dragoste, biruitoare

Peste-nvinşii tăi te prăvali,

Dragoste, tu, care noaptea

Vii şi te culci

Lângă obrazul fraged al fetelor;

Tu, pribeago – pe-ntinderea mărilor

Şi-n vizuinele fiarelor,

Nimeni nu-ţi scapă-ntre zei

Nici între cei muritori;

Cel ce te-ascultă îşi iese din minţi;

Din pricina ta chiar Cei Drepţi

Târâţi sunt la sânge şi la prăpăd;

Din ură-ncolţeşte dihonia, vrajba,

La cei de-o obârşie;

Prin tine învinge

Scăpărătorul dor al logodnicei

Şi al culcuşului,

Şi dorul acesta, cu marile legi ale zeilor

Se-ngemănează,

Căci frumuseţea cerească ne mână

Cum îi e placul.

Sofocle (496-406 î.e.n.)

(traducere de Maria Banuş; din volumul „Din poezia de dragoste a lumii”)