Rătăcire

Glasul mut al copacilor

rămâne agățat

de amintirea morților din crâng.

Urme topite în nisipuri imaginare

se pierd printre coloane stelare;

ochi de pisică roșcată

pândesc

în oaza cu smocuri de buruieni mohorâte

și palmieri înfrânți de vânturi urâte.

Simt că ceva mă arde pe pleoape, pe buze,

săgeți aducătoare de moarte, confuze,

îmi sfâșie lacrima, apusul și umbra.

Refuz izvorul născut dintr-o stâncă

și curgerea clipei prin noaptea adâncă.

Pustiul înaintează până sub gene,

înghițindu-mi

cărarea, pământul, culoarea din vene.

Sub umbra din crâng,

secreta răcoare

îmi ține de urât cu vechi felinare.

(sursa foto: https://ro.pinterest.com)