Identitate

Redută desperecheată,

a sensului pictat pe-o cruce.

Oglinda din care un înger

mereu mă ceartă,

cu lacrimi lungi, spală privirea

întoarsă de la drum.

La fiecare pas regrete albăstrii,

alegeri amânate,

că parcă aș fi veșnică pe lume…

Cărări cu spini, mereu în rampă,

genunchii mei nu pot să se aplece!

Fac pașii mici cercetători, acolo sus pe o cornișă

unde nu-i loc de întoacere

și nici regretele căderii,

doar rugăciunile flancate,

îmi sprijină umărul când mi-este greu.

O liniște târzie îmi șterge gândul

că aș fi putut să fiu

o altă hartă și un alt traseu…

Sursa foto: fragmentedepoveste.wordpress.com