De ce citim

Iată o întrebare la care, în lipsa anchetelor sociologice și a studiilor bazate pe ele, este destul de dificil să răspundem suficient de riguros. Dar, chiar dacă va trebui să și speculez puțin, încercarea merită făcută, întrucît subiectul este realmente important.

Să pornim de la motivația lecturii în epoca trecută. O epocă totalitară, cu un foarte atent control al conduitei cetățenilor Republicii Socialiste România, cu supravegherea constant făcută prin Securitate și cenzura (oficial desființată) aplicată scriitorilor, cu granițele închise pentru majoritatea românilor și cu un desfășurător cotidian cenușiu – o asemenea epocă determina, deopotrivă, o lectură a rezistenței și una a evaziunii. Eticul prin estetic și evazionismul ficțional au dus la o valorificare simbolică a cărților și la o utilizare a lor cvasi-existențială.

Ele deveniseră necesare ca aerul, în anii ceaușismului toxic, mai cu seamă în deceniul nouă, cînd legăturile cu lumea civilizată fuseseră secționate prin politica de stat. Citeam, atunci, cu frenezie, cu febrilitate, cu disperare – și fiecare carte nouă a unui autor român ori traducere dintr-unul străin era întîmpinată cu o nefirească, necritică, jubilație. Citeam și ne identificam cu orice, pentru a ieși, pe timpul lecturii, din orizontul atît de strîmt al vieții noastre.

Pentru analiza acestui proces al rezistenței și evaziunii prin lectură, spațiul concentraționar propriu-zis oferă un cadru ușor reprezentabil. Este suficient să ne gîndim la ce au însemnat, pentru Lena Constante, ani întregi de izolare într-o celulă de închisoare politică, pentru a înțelege ce ar fi reprezentat, pentru ea, acolo, lectura unor cărți. Nu i s-au dat; nu a putut citi.

În termenii epocii noastre, în spiritul de laissez-faire al libertății postrevoluționare, abundența de cărți e un indicator nu atît al lecturii, cît al libertății înseși. Altfel spus, nu apar foarte multe cărți fiindcă s-ar citi foarte mult, în conformitate cu legea cererii și a ofertei. Avem atîtea apariții editoriale pentru că, pe de o parte, se manifestă numeroși autori autohtoni și, pe de alta, spațiile culturale străine vin cu oferta specifică fiecăruia. Cititorul are, hotărît lucru, ce citi azi. De ce o face? Are de unde alege. Pe ce criteriu?

Rezistența prin cultură și evazionismul prin ficțiune rămîn printre funcțiile lecturii noastre, chiar dacă ele se văd corectate prin trecerea de la structura închisă a epocii totalitare la cea deschisă a epocii democratice. Rezistența prin cultură nu mai e acum la o ideologie unică, ci față de subcultura țipătoare, agresivă, de tip tabloid și de emisiuni junk. A citi o carte bună e ca și cum ai merge la Ateneu după ce ai stat într-o piață aglomerată și promiscuă. Ținuta este elegantă, publicul e distins, gesturile sînt discrete, codificate social, aproape ritualizate. Ritualul culturii înalte, opus mitocăniei „naturale”, este ceea ce îi face pe unii dintre români să citească. În forul lor interior, ei admit că se mai și plictisesc pe parcursul lecturii, că le mai vine să și caște, la Ateneu. Dar nici un semn de plictiseală nu e permis. Citim ca să rezistăm subculturii și pentru a fi parte a „elitei” nu a „plebei”. A citi e azi a avea ifose.

Și evazionismul prin ficțiune înseamnă altceva, cu totul altceva, în cuprinsul unei epoci în care libertatea de a călători și a alege cele mai exotice destinații face inutilă compensarea ficțională. Nu se mai citește, ca ieri, pentru a ieși cumva din atmosfera sumbră a ceaușismului tîrziu. Citim nu atît pentru a scăpa, a ieși, a evada dintr-o realitate, cît pentru a avea acces, a intra, a pătrunde într-o profuziune de (i)realități sociale, istorice, psihologice, morale, fizice și spirituale, religioase și laice, existențiale și stilistice. Citim nu pentru că vrem să scăpăm, în cursul lecturii, de aici, ci fiindcă vrem să intrăm acolo: într-o epocă, într-o psihologie, într-o experiență, într-un stil. Citim fiindcă am descoperit cît ne place să experimentăm și cît de important pentru spiritul nostru este acest lucru.

Alegem, de aceea, cărțile care (credem) ne vor provoca într-un fel sau altul o revelație, o transformare, sau măcar o surpriză. În anii click-urilor, cînd informația este abundentă și torențială, cînd afli orice de pe internet în cîteva secunde, căutăm cărțile al căror fond se întîlnește, cumva, cu al nostru – cărți pe care, prin cine știe ce prestidigitație, autorul pare să le fi scos din noi.

Evazionismul este acum infra-cultural și criticul, pentru a plasticiza noul raport, va fi obligat să devină „liric”. Citim pentru ca, înotînd prin miile de volume pasabile, să scăpăm în largul lecturilor irepetabile.