Leonard Oprea 
„Ecce Homo. Wie man wird, was man ist.“
(Nietzsche)
Chiar dacă viața este sau nu o scuză pentru fiecare dintre cei care sunt sau, nu sunt precum (citez la întâmplare) Iov, Nietzsche, ori Mircea Eliade; ori Edgar Allen Poe și Dostoievski; Eminescu și Caragiale, ori Nichita Stănescu; sau Mozart, Beethoven și George Enescu; ori Hieronymus Bosch, Van Gogh și Victor Brauner; sau Jimi Hendrix și Miles Davis; sau Johnny Răducanu; ori Fellini, Akira Kurosawa și Andrei Tarkovski, Lucian Pintilie; sau Marx și… Vladimir Tismăneanu… (și mă opresc aici deoarece se poate continua așa ad infintum) ei bine, chiar dacă viață este sau nu o scuză, un lucru e sigur:
viața a fost, va fi un prezent continuu și infinit întru suferința individuală avînd mereu explozii pandemice; întotdeauna catastrofale.
De ce astfel?
Simplu, cred eu:
aveți imaginea acestei lumi globalizate în acest final de noiembrie, an 2018 – cel puțin privind criza economică și terorismul mondial, cu toate consecințele lor.
Și, aveți imaginea României, tot în acest final de noiembrie, an 2018, parcă mereu „salvată“ de propria sa carpatino-danubiană autarhie, ce – mutatis mutandis – așa, de-a lungul și de-a latul istoriei este ceea ce azi ni se înfățișează ca postcomunista democrație. Cu alte cuvinte, o prezent-continuă dictatură a poporului pentru popor…
Alăturați, apoi contopiți aceste doua imagini și veți avea tabloul absolut elocvent:
„… viața a fost, va fi un prezent continuu și infinit întru suferința individuală avînd mereu explozii pandemice; întotdeauna catastrofale.“
Consecința teribil de firească:
despre Dumnezeu și Credință – nu are rost să mai vorbim.
Dacă nu există ignorarea Lui inconștientă sau premeditată, atunci – cel puțin – cu siguranță există circul grotesc, deseori aproape hidos al planetarei creștinătăți, precum Sfântul Paște nu demult celebrat în România cu uriașe ouă de beton demne de Guinness Book of World Records…
Secularizarea și politizarea lumii creștine golește neîncetat Credința de Sacru.
A apărut fenomenul de auto-descreștinare.
Profanul nu mai este un simplu ignorant sau ateul profan.
Profanul implacabil devine ne-credinciosul prin excelență.
Peren și constant adulat în lumea zilnică este doar Răul.
Binele este deja avortonul constant rejectat.
Iar Binele (declară scriptural Iisus Christos) unul este – Dumnezeu.
Prin urmare:
ce pot să-mi mai doresc uneori, decît să adorm, să dorm…
Să dorm, totuși?…
Însă… vae victis, vae soli – nu doar somnul rațiunii naște monștri.
Și, ce mai pot să fac acum?!
Sunt treaz…
Parcă prea treaz.
Da, simt nevoia să citez doar titlul ultimei cărți scrise de Nietzsche:
„Ecce Homo. Wie man wird, was man ist.“
(Ecce Homo. Cum devii ceea ce ești.)
„… whiskey, jazz, tutun…
asfințit cu solo sax…
plouă – dulce chin…“
***
***
RESPIRAȚIA
Creat de Leonard Oprea, acest nou eseu în literatura universală, „Respirația” – este o relativ scurtă, simplă și profundă meditație /aforism, cugetare, poezie, poem, proză scurtă, micro-eseu etc./ încheiată întru doar un haiku ce re-deschide meditația spre noi universuri de întrebări și răspunsuri asupra condiției umane.
(http://www.amazon.com/THEOPHIL-MAGUS-LIVING-BOSTON-Anna-Maria/dp/1462894763)
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Leonard_Oprea)
(http://christian-articole.blogspot.ro/2016/07/theophil-magus.html)
