Aș fi vrut să fii o pădure virgină în care să mi se răcorească aripile în nopțile reci
După ce se zbat nevrotic în apele adânci, se smulg singure privindu-și în oglindă umbrele,
sunt ocupate locurile în Tour Eiffel, mi-au spus, aruncând spre cer
zborurile mele trunchiate, rănind îngeri, oferindu-mi neputința pentru o zi,
ca să mă simt mai puțin om, să înțeleg ce înseamnă-a nu fi!
Aș fi vrut, este sfiala păcat? să te trezesc abia când bate iarna-n ferești,
să mă așez lângă tine, să te privesc, am fi semănat cu valea plângerii lui Eleni
Iar eu nu m-aș fi oprit niciodată din plâns! Dar te-ai trezit înainte de-a fi.