Când am devenit bărbat

Am avut un vis ciudat şi foarte lung. Visam că în Brighton Beach începuse revoluţia. O revoluţie pe care nimeni nu o aşteptase şi care îi surprinse cel mai tare tocmai pe ruşii de-acolo care veniseră aici în căutarea liniştii. Cum se întâmplă în vise, şi  uneori şi în realitate, nu se ştia de unde izbucnise revoluţia, cine fusese de vină, împotriva cui era îndreptată, sau ce se revendica. Important era că izbucnise o revoluţie iar eu voiam să mă înrolez numaidecât. Am ieşit pe promenada de lemn unde era o coadă imensă la care erau numai bărbaţi. Când m-am aşezat la rând, am văzut că Vladimir împărţea numere de ordine şi m-a felicitat că am crescut atât de mult, încât pot să particip şi eu la revoluţie.

– Cu cine vei lupta? m-a întrebat el.

– Cu roşii, bineînțeles, doar nu mă bănuieşti şi tu c-aş fi pui de alb.

– Poftim? Culorile astea nu mai există. Despre ce naiba vorbeşti?

– Dar ce culori aveţi aici?

– Păi la galbeni, la negri, pistruiaţii, dar nu cred că-i cazul… au apărut în ultima vreme cenuşiii, albaştrii, dar nu sunt prea iubiţi, apoi ar mai fi….

– Ascultă, Vladi, eu sunt un rus corcit, am un străbunic erou roşu, port cruciuliţă, dar mama zice să n-o mai port, am luptat în atâtea bătălii, aşa că ce-ar fi să inventez eu o nouă culoare… poate voi găsi luptători destui pentru o divizie, două…

– Bine, fie! Uite ghereta aia a vânzătorului de îngheţată. E naţionalizată, aşa că poţi să faci ce vrei cu ea.

Ţin bine minte că mi-a venit să râd prin somn de cuvântul „naţionalizată”, care în vis îmi suna foarte caraghios, ca finalul unei glume care, deşi n-o pricepi total, te binedispune. M-am aşezat în gheretă, mi-am suflecat mânecile şi am scris pe-o tablă „decoloraţii”. M-a bufnit râsul din nou. Râdeam cu lacrimi, de simţeam cum mi se udă pijamaua în somn. Mai târziu, mama mi-a povestit că stătea cu Masha şi mă priveau amândouă năucite. Dormeam şi râdeam cu lacrimi. Şi-au spus că nu poate fi nimic rău cu un om care râde în somn. În vis am făcut mare vâlvă cu „decoloraţii”. A fost prima unitate în care au fost acceptate femeile, aşa că în curând eram conducătorul unei divizii de amazoane care arătau destul de similar cu cele dintr-un film cu amazoane pe care tocmai îl văzusem la TV. Revoluţia avea loc cu precădere pe plajă, luptele se dădeau între soldaţi care aveau pe ei cel mult pantaloni scurţi de baie şi tricouri în culorile respective, iar „decoloratele” mele erau goale, cel mult un chilot simbolic cu şnur în fund, cele cu grade. Eu stăteam pe un fel de ponton de salvamar şi, cu un fluier în gură, arbitram Revoluţia. Partea stranie cu această revoluţie era că nu se foloseau arme tradiţionale, adică săbii, puşti, pistoale, tancuri, avioane, ceea ce nu mi s-a mai întâmplat în nici un vis. În visele mele, din păcate, e prea multă violenţă. O violenţă care mă sperie şi la care particip totuşi, deşi mă dezgustă. Oamenii se luptau cu mâinile goale, se zgâriau, se sugrumau sau încercau să se împingă unii pe alţii în ocean ca să se înece. Femeile mele produceau cele mai mari pagube, folosind nisipul pur şi simplu sau atrăgându-i pe bărbaţi în valuri, unde îi ţineau cu capetele sub apă până aceştia se înecau. Erau cele mai crude, nu iertau nimic, chiar atunci când eu ridicam în sus degetul, ca-n bătăliile cu gladiatori.

A fost un vis interminabil în care două amazoane mă tundeau continuu, deoarece părul meu creştea incredibil de repede, şi altele două îmi făceau cu schimbul cam ce mi-a făcut fata plătită de Gari în limuzina din Moscova. Atâta doar că aveau dinţii ascuţiţi ca-n filmele de Haloween şi-mi spuneau mereu că dacă nu mă ţin şi termin cumva în gura lor  îmi vor reteza scula. M-am ţinut cât m-am ţinut, timp în care asistam la cele întâmplate pe plajă, însă la un moment dat am strigat cât am putut, animalic, „nu mai pot” şi am terminat împroşcând plaja care încremeni în toate culorile.

Aşa s-a terminat acea revoluţie a mea, trezindu-le din somn pe mama şi pe Masha. S-ar zice c-am avut un vis mai mult erotic, plus o revoluţie destul de reuşită, însă eram foarte trist pentru că mă întorceam înapoi într-o realitate pe care o presimţeam mult mai dură şi cu dinţii mult mai lungi şi mai ascuţiţi decât cei ai amazoanelor. Trebuie să spun c-a fost şi ultima dată când am urinat pe mine, lung şi sălbatic, de a trecut prin pat ca un şuvoi.

Mi-a fost foarte ruşine. Masha mă privea cu mâna la gură uşor speriată.

– Cred că-i bine să mergem mâine la doctorul Shifrin, deşi…

– Lasă, Masha, s-a mai întâmplat. E parte din creşterea băieţilor.

Am vrut să-i spun mamei visul meu, cel puţin partea cu revoluţia, însă m-am gândit că asemenea vise nu se povestesc. Mereu vorbeau una cu alta despre ce-au visat, ce-ar putea însemna una sau alta, iar Tamara avea, la Moscova, cărţi despre interpretarea viselor. Totul avea o semnificaţie ascunsă, putea fi interpretat dacă ştiai cum. Ceea ce s-a întâmplat cu cele două amazoane care aveau grijă de partea mea de jos nu cred că avea nevoie de nici o interpretare. Într-o formă sau alta, o femeie nebuloasă mă iubea în fel şi chip în fiecare noapte, însă nici una n-avusese nişte dinţi atât de ascuţiţi.

Am curăţat în tăcere cu mama patul şi balta de sub el. Mama îmi zâmbea în sfârşit.

– Te-am văzut ieri la meciul de box, i-am spus.

– Ieri? Ce căutai tu acolo?

– Un prieten m-a dus… cine era bărbatul cu care erai?

– E fratele lui Gari de la Moscova. Un om serios şi foarte important aici în Brooklyn.  Dar ce-i cu vocea ta? S-a îngroşat dintr-o dată, parcă ţi-a dat şi mustaţa… Dă-ţi jos pijamaua aia. Dumnezeule, ce udă e… parcă ţi-a rămas şi mică…

M-am dus la baie şi m-am împiedicat de prag de era să cad. Parcă mă dilatasem. Crescusem aproape trei centimetri. Am făcut un duş lung, timp în care m-am privit în oglindă de parcă aş fi fost dintr-o dată un străin. Mi-era foame şi am mâncat vreo două ore continuu, timp în care mama şi Masha au băut vin roşu şi m-au privit contrariate.

– Cred că se face bărbat, asta e, a spus Masha.

(sursa foto: cuochiipetine.ro)