Discuții despre lumea în schimbare

În absența tatălui – 20

Mama n-a mai vrut să continue multă vreme povestea despre ea şi tatăl meu, am rugat-o de mai multe ori, în serile de iarnă, când ne înghesuiam toţi trei în jurul sobei de teracotă care dogorea în camera mare şi când nu mai găseam la Telefunken nicio piesă de teatru radiofonic care să mă poarte în altă lume, sau nu reuşeam să adorm sau simţeam că e tristă, scutura din cap o singură dată, învăţasem că o supăr dacă insist, dar într-o seară, nici măcar nu era foarte târziu, îşi terminase treaba, ceea ce i se întâmpla cam rar, şedea în patul nostru, cu noi de o parte şi de cealaltă şi ne mângâia pe cap, cred că ne spunea ceva, ce făcuse în ziua aceea sau ce urma să facă şi deodată ne-a întrebat,

vreţi să vă mai povestesc,

în prima clipă nici măcar n-am priceput ce întreba, am crezut că e o dojană, n-am zis nici nu, nici da, ne-am aşezat mai bine şi cred că ăsta a fost răspunsul şi a început să povestească de parcă în seara dinainte se oprise şi când a spus prima propoziţie m-am prins despre ce va vorbi şi i-am mângâiat mâna cu care mă ţinea pe după umeri.

Viitorul meu tată, spunea mama, a umblat cu maşina cu inginerul care îl angajase şi-l adusese în Ploieşti, aproape doi ani, când pe câmpurile cu sonde, când la Bucureşti, erau şi unul, şi celălalt foarte mulţumiţi, chiar dacă vremurile erau tulburi, abia se terminase războiul, unii se întorseseră, alţii rămăseseră prizonieri, inginerul aflase că toţi care fuseseră împreună cu ei la Cotul Donului ajunseseră în Siberia, prin urmare avuseseră noroc cu carul că le degeraseră tălpile. Atunci a aflat viitorul meu tată că inginerul era un membru al unui partid mare care fusese la guvernare până cu puţin înainte de război, nu deţinuse nicio funcţie, dar îl căutau mulţi şi era foarte activ, participa la întruniri politice fără număr, peste tot îl însoţea viitorul meu tată, se întorcea acasă de multe ori la miezul nopţii, o-mbrăţişa pe mama şi cădea lat, dar ea nu-ntreba niciodată nimic, ştia că viitorul meu tată n-ar fi minţit-o pentru nimic în lume, era al ei pentru totdeauna, chiar dacă era tăcut. O dată inginerul l-a luat cu el la Bucureşti la ziua regelui, în noiembrie, acolo au avut loc nişte bătăi, cu gloanţe şi arestări, unii erau pentru rege, alţii erau împotriva lui, inginerul şi viitorul meu tată erau cât pe ce să fie arestaţi, tata nu i-a spus mamei decât multe luni după ce mă născusem eu, atunci era însărcinată cu mine şi se temea să nu-i facă rău, şi atunci ea şi-a dat seama ce periculoase erau vremurile şi chiar ce meserie periculoasă avea tata. La vremea când i-a spus, inginerul plecase din ţară pe neaşteptate, de azi pe mâine, împreună cu nişte englezi cu care lucra de mulţi ani, care l-au luat cu avionul, probabil cu un paşaport fals, până şi mama auzise că nu e voie să ieşi din ţară aşa, când ţi se năzare, că puseseră condiţii dure ruşii care nu se retrăseseră defel după război. Dar măcar inginerul făcuse ceva bun pentru tata, îl lăsase pe mâna altora la una dintre rafinării, tata s-a bucurat, era şi bine, şi rău, bine pentru că avea de lucru, rău pentru că se uitau câţiva urât la el, îl bănuiau că face şi el politică, dacă a lucrat atâta vreme cu inginerul care a fugit, dar nu vrea să recunoască şi asta era cel mai rău atunci, dar tata şi-a văzut de treabă şi l-au lăsat în pace până la urmă. Şi apoi a venit naţionalizarea, adică toate întreprinderile au trecut în mâna statului, aveai tu o afacere mai bunicică până atunci, o dădeai statului, dacă voia te ţinea mai departe şi pe tine, dacă nu, rămâneai cu mâinile goale,

şi era drept, am întrebat,

nu mă-ntreba pe mine, a spus mama, sunt prea neînsemnată să judec raţiunile statului, dar e mai bine să nu discuţi cu nimeni lucrurile astea,

e aşa rău, am insistat,

e bine să nu le discuţi. Lumea nu e cum crezi tu. Vreţi să vă mai spun,

da, a strigat fratele meu mai mic, şi mama a continuat.

Voi trebuie să ştiţi un singur lucru, tata e un om foarte corect şi foarte ferm, n-ar face niciodată ceva în care nu crede. E foarte important să faci doar lucrul în care crezi. Poate şi de asta am rămas săraci şi e acum la închisoare. Noii lui şefi erau foarte mulţumiţi de el, chiar şi activiştii care erau la putere, nu se dădea în lături de la nimic şi punea umărul când era nevoie. Aşa că într-o zi l-a chemat unul dintre activiştii ăştia şi i-a sugerat să intre în partid, tata a refuzat şi activistului nu prea i-a plăcut, nimeni nu refuza.

Ce-i aia activist, a întrebat fratele meu mai mic,

mama l-a privit uşor aiurită, cred că nu ştia ce să-i răspundă, un funcţionar, a zis în cele din urmă,

aha, zis fratele meu, din ăia care-ţi iau cererile,

pot să-ţi ia şi cererile, a zis mama,

am înţeles, a spus fratele meu, aşezându-se şi mai bine în pat, spune mai departe, mama a zâmbit şi a continuat.

După o vreme a venit un altul şi i-a spus cam acelaşi lucru, că regimul are nevoie de oameni noi ca el şi s-au gândit să-l propună şef la o fabrică din Bucureşti, dar pentru asta trebuie să intre în partid şi să se ducă la o şcoală de partid, nici măcar nu e greu, o să cunoască multă lume care o să ajungă într-o zi mare de tot, dar tata a zis din nou nu.

Mai gândeşte-te, i-a spus activistul,

m-am gândit, i-a răspuns tata când l-a întrebat din nou, îmi place ce fac acuma,

nu cred că e bine ce faci, i-a replicat celălalt, păcat că ai copii, şi a plecat, tata nu l-a mai văzut, sau l-a văzut, dar nu i-a spus mamei, mama era convinsă că nu-i spunea totul, ci doar lucrurile care nu puteau s-o supere peste măsură.

Şi pe urmă a venit stabilizarea,

ce-i aia, a-ntrebat fratele meu mai mic,

nu poţi şi tu să asculţi fără să tot întrebi atâta, i-am zis eu,

păi, dacă vreau să ştiu, a strigat,

nu vă mai certaţi, a spus mama, stabilizarea a fost când s-au strâns toţi banii de la oameni, că erau tare mulţi şi degeaba şi s-au dat alţii cu valoare mai mică, şi toată lumea avea la fel, nici mai mult, nici mai puţin,

aha, a zis fratele meu mai mic,

dar eu eram convins că n-a-nţeles, nici eu nu înţelegeam, însă i-am spus mamei,

zi mai departe,

şi ea a continuat.

Dar mama ne-a uimit pe amândoi, n-a mai spus nimic despre tata, nici despre ea, începuse o altă poveste, cu soarele care răsare în fiecare zi, şi cu care noi suntem fraţi gemeni şi că trebuie să ne bucurăm în fiecare zi, câtă vreme în jurul nostru e numai iubire, oricum ar fi vremurile.

Şi s-a oprit.

Nu înţeleg, am spus după mult timp, în care tot aşteptam să mă lămurească, cred că fratele meu mai mic adormise.

Ai să-nţelegi într-o zi.

(din romanul „În absența tatălui” apărut la Editura Leda, 2009)

(sursa foto: wallpapere.wallpaperstock.net)