Născut la New York, J. D. Salinger (1 ianuarie 1919 — 27 ianuarie 2010) a început să scrie proză scurtă în timpul liceului, reușind să publice câteva ceva la începutul anilor 1940, înainte de a fi recrutat în al Doilea Război Mondial. Printre acestea s-au aflat și două episoade din ceea ce avea să devină De veghe în lanul de secară: „Sunt nebun” și „Ușoară rebeliune în afara Madison-ului”.
În 1948 îi apare în revista The New Yorker povestirea „O zi perfectă pentru peștele-banană”, ce s-a bucurat de aprecierea criticii, iar în 1951 proaspătul romanul De veghe în lanul de secară înregistrează un succes imediat la public. Relatarea alienării adolescentine și a pierderii inocenței pentru protagonistul Holden Caulfield i-a marcat pe cititori, în special pe cei tineri. Cartea continuă să aibă numeroși cititori și să genereze controverse; în cursul unui an se vând aproximativ 250 000 de exemplare.
Am să încep povestea din ziua în care am părăsit Pencey Prep. Pencey Prep e o şcoală la Agerstown, în Pennsylvania. Cred c-aţi auzit de ea. Sau, în orice caz, i-aţi văzut reclama. Apare în mii de reviste: o poză reprezentînd un tip straşnic, călare, sărind un obstacol. Ca şi cum la Pencey toată ziua nu s-ar face altceva decît să se joace polo. Eu unul însă n-am văzut nici urmă de cal, nici acolo, nici prin împrejurimi. Pe poză, sub tipul călare, stă scris: „Din 1888, şcoala noastră formează tineri falnici, cu mintea clară”. Asta să i-o spună lui mutu’. Nu formează niciodată pe nimeni la Pencey, în orice caz nu mai mult decît la orice altă şcoală. Eu unul n-am avut parte să cunosc acolo pe nimeni care să fie sănătos şi cu mintea clară. Afară, poate, de doi tipi. Dacă au fost doi. Şi aceia probabil că aşa erau cînd au venit la Pencey.
(„De veghe în lanul de secară”, traducere Catinca Ralea şi Lucian Bratu)
Imagine de pe huffingtonpost.com
