Ultimul război

Îți văd ochii triști. cu poveștile altora. ca luncile în aval. lucrurile vin și pleacă. iar tu nu vei fi niciodată Cenușăreasa.

Aud sirena de la smurd. vrea să închidă șemineul. prea mult dezmăț pe limbile de foc ale visului. când iubirea este o motivație superioaară,  iar,  ulterior,  doar o opinie.

În seara aceasta luna era după zăbrele. cuvintele rămăseseră fără o mână. din coperțile rupte crescuseră altele. iar părul meu era tuns în formă de fluture. când tăceai.

Apoi, luna a devenit tipa care pleca. noaptea stătea cu tălpile pe zăpadă. și nu înțelegeai pentru ce citeam eu un gând scorojit despre nimic. bine centrat, încadrat într-un chenar de fițe.

Din urmă, îi cunosc pe toți. ei nu știu. îmi vorbesc acum despre evoluție. și capa din har purtată de fraieri. hai, nu plânge! te voi duce la Polul Nord, în tunelul acela cu exemplare păstrate pentru cei care vor veni, într-o zi.

Îmi închizi revista. mă împingi de pe scaun. alergăm prin paginile primei cărți. rescrie – strigi dement, intrând în buzunarul fiecărui eu. dar degetele reci refuză gestul.

Cum să arunc totul, Efin? adevăr sau ficțiune. pentru o lume care-și crește pene din pietre sau fier. nu vreau să am loc! nasul îmi îngheță. și pompierii sting cu mine. ultimul război…

Sursa foto: cafeneauaparintilor.wordpress.com