Marcel VișaMarcel Vișa
14.02.2019

Picnic pe stick

(Z.1)
GOLITE
linse de câini
farfuriile
îmi adulmecă
prin sunete aburinde
trupul
Se sparg în bucăți
VENELE
sub presiunea sângelui extraterestru
perfuzat în brațe de lut
Branulele
SCRÂȘNESC
ca balamalele sicriului
Prinse în ele
degetele lungi ale mortului
iau o ultimă gură de aer
străveziu
Stăm la masă
pomana e în toi
„Gustă-mă!”
a spus ea
oferindu-mi degetele proaspăt scoase din sex

(Ziua 2)
La tv în reluare
Campionatul Mondial
de Tetris viteză
eu completez rebus
lent
sting țigara
pe
rănile ei
Cauterizez trecutul

(Zi noapte)
Electronice figurine pătrățoase
lunguiețe contorsionate
se întrezăresc în vis
compun
dinți metalici
căliți la forjă
rod oasele noii ere
noii ordini
tendoanele noilor ordine

(Prima zi fără ea)
Camera
e compusă din oase ascuțite
albe ca fântânile de var stins
în care păgânii își aruncau pruncii
Iubesc albul care persistă
supraviețuiește crimei
pictorului daltonist
blazat
căruia nu-i pasă de personajele
extrase cu cleștele din uterul pânzei
de fierăstrău

(Ziua de apoi)
Iubesc albul care iubește trupul meu
peretele de care sprijin cadavrul zilei de ieri
Când nu mai am aer
trag pe nas
părul ei pubian
tuns la mișto
pe jumate
Mă droghez cu
vaginul care
pulsează agheasmă
aidoma fântânilor arteziene
când clocotesc fericite
seara prin parcuri
E o sfântă
îmi spun
și tremur

(Ziua p.)
Oh voi fântâni adânci
cum atrageți sinucigașii
veseli și rași în cap
la mișto
Atinși de secetă
își resorb sângele
își beau
cu paiul
mințile

+ziua+
noi 2
împărțim același pahar cu apă

-Noaptea-
flămând
pregătesc tacâmurile
Despart cu toy(agul) țărmurile de carne
Traversez cu pași de bisturiu
nisipul moale
lipicios
Sunt Moise
tu marea mea

iubire

moartă

 

(sursa foto: wattpad.com)