Lecturi importante

În absența tatălui – 17

Laurenţiu era în aceeaşi clasă, dar învăţa la altă şcoală, era cu vreo doi ani mai mare, fusese bolnav nu demult şi stătuse o grămadă într-un sanatoriu la munte. Nu-i plăcea să joace fotbal, se uita uneori, dar cel mai mult citea, cred că citise toate cărţile la care m-aş gândi acuma, poate şi pe cele de la bibliotecă, sunt sigur că din cele de la biblioteca şcolii nu-i scăpase una. Şedea pe veranda casei, cum îmi închipuiam, şi citea. Bunică-sa trebăluia la bucătărie, cum m-a auzit, a şi venit cu o farfurie cu cornuleţe cu nucă, ştia că-mi plac, maică-sa era la serviciu, taică-su murise după război.

Ce citeşti, l-am întrebat, arată ca Robinson Crusoe,

n-ai ghicit, p-aia am fumat-o demult, e o istorie despre piraţi,

dă-mi-o şi mie,

mai încolo,

pe măsuţa de lângă el erau o grămadă de cărţi groase, Napoleon, Talleyrand, Tăunul, După 20 de ani,

te-ai dat la istorie,

îhî, a făcut el, ca Talleyrand aş vrea să fiu,

abia ştiam cine-i ăsta, dar i-am zis

nu te împiedică nimeni,

ba mă împiedică, nu ştiu limbi străine şi-n oraşu’ ăsta e greu să le înveţi, nimeni nu mai recunoaşte că ştie germană, să nu-l vâneze securiştii că-i fascist, engleză de-abia mai admite vreun boşorog că mai ştie, să nu se spună că se dă cu imperialiştii, abia a găsit bunica o franţuzoaică, fostă călugăriţă şi pe urmă învăţătoare când au închis comuniştii mânăstirea, la fiecare lecţie nu-mi vorbeşte decât de sfinţi şi de rugăciuni, şi citim scrisorile divinei marchize,

cine mai e şi asta, am căscat eu ochii,

marchiza de Sévigné,

aha,

n-ai de unde să ştii, a ţinut să precizeze Laurenţiu, e-o babă de-acum vreo trei sute de ani care îi tot scrie fiică-sii, dar e bine şi-aşa, dacă nu se poate altfel,

învaţă rusă la şcoală, i-am zis eu, isteţ, Talleyrand ăsta n-a fost şi-n Rusia cu Napoleon,

o fi fost, dar rusa nu-mi place,

i-am înfipt un deget în piept,

sunt convins că un ministru face şi ce nu-i place,

a-nghiţit-o, îl încuiasem, pe Laurenţiu e greu să-l încui, e tobă de replici care-ţi taie respiraţia, dar el nu se lăsa uşor dominat, a schimbat îndată foaia,

intră să-ţi iei o carte din bibliotecă, a zis, nu mi-ai adus înapoi Răscoala,

aşa era, mă cam plictisea, nu reuşisem s-o citesc, o luasem când mi-a zis el că nu ştiu la ce pagină un ţăran regulează o boieroaică în timpul răscoalei, am citit jumatea aia de pagină de enşpe ori.

Biblioteca îi rămăsese de la taică-su, un avocat ţărănist care fusese trimis la Canal, nu se mai întorsese, casa i-a rămas întreagă bunicii, adică mamei avocatului, pentru că se dăduse cu comuniştii, aşa zicea lumea, nu prea înţelegeam cum s-a dat cu ei, dar fapt e că nu i-a zvârlit nimeni afară din casă, cum se întâmplase cu alţii, era o încăpere mare, cu tavanul înalt, chiar mai înalt decât la mine acasă, unde mi se părea cel mai înalt tavan dintre toate, aşa dorise boierul când îşi construise magazinul, mai avea pe deasupra şi flori din ipsos la colţuri, pe două laturi pereţii erau plini de fotografii înrămate, iar pe ceilaţi doi o bibliotecă cu geamuri până sus, cu cărţi îndesate una-ntr-alta, în titlurile multora îmi prindeam urechile,

vrei şi tu istorie, m-a întrebat Laurenţiu,

dă-mi ce vrei, despre Francis Drake, care a fost înnobilat, sau despre Henry Morgan, care a ajuns din pirat guvernator,

ce-ţi veni cu piraţii ăştia, m-a întrebat,

am de ascuns o comoară şi vreau să ştiu cum făceau ei,

aiurea, cin-te crede, vezi, poate le faci uitate şi p-astea ca Răscoala,

promit să le-aduc, am zis eu ridicând o mână, pe cuvântul meu,

lasă, a zis Laurenţiu, n-am io nevoie, dar i-am promis-o Balenei, i-am povestit azi dimineaţă de scena aia şi vrea neapărat s-o citească,

cine, Balena, am căscat eu gura,

a fost aici, a stat pe canapeaua aia, nu vezi cearceaful mototolit, am mozolit-o vreun ceas,

dar Balena nu citeşte, am strigat eu,

mai încet, a şoptit Laurenţiu, te-aude bunică-mea, citeşte, nu citeşte, fapt e c-a stat o oră lăsându-se mozolită, doar pentru că i-am promis că-i dau cartea să citească scena,

serios, nu m-am putut eu abţine să nu-ntreb,

Balena asta şedea pe aceeaşi stradă cu mine, era îngrozitor de grasă şi mare cât o casă, o chema Florica, dar nu cred că-i mai spunea careva pe nume, ei puţin îi păsa, era mai degrabă de-o vârstă cu Laurenţiu, cred că era pe cale să termine şcoala, nu-mi venea să cred că fusese mai devreme în camera aceea, dar aşa mi se întâmpla întotdeauna când veneam la Laurenţiu, mă surprindea povestindu-mi de câte-o fată care a înnoptat la el sau care s-a lăsat mozolită şi după aia umblam bezmetic câteva zile s-o întâlnesc pe fata aia şi să văd dacă se schimbase ceva la ea şi nu observam nimic.

(din romanul „În absența tatălui” apărut la Editura Leda, 2009)