Domnule Ispirescu,
Privind la volumul de povești poporale ce mi-ai trimis la țară, îmi pare că mă aflu în față cu o comoară, pe care ași fi pierdut-o de mult și am regăsit-o într-o zi de noroc.
Un geniu fermecător iese din cuprinsul lui și vine de mă ia pe aripile sale ca să mă transporte în timpul copilăriei mele și în lumea aceea mult ademenitoare, locuită de zmei, de balauri, de pajuri, de cai năsdrăvani, de paseri măiestre, de strâmbă-lemne, de sfarmă-pietre, de feți-frumoși, de fete de împărați cu plete de aur etc., într-un cuvânt, de toate minunile ce-mi povestea mânca (doica) în nopțile de iarnă la gura sobei.
Drăgălașe povestiri, care îmi îngânau somnul cu visuri încântătoare și care au avut o fericită înrâurire asupra inchipuirei mele de când sunt pe lume. Ele au contribuit a mă face poet!
În adevăr, aceste fantastice roduri ale imaginației poporului român au un caracter de originalitate, care le ridică mai presus decât basmele altor neamuri, căci sunt și înavuțite de tradițiile mitologice ale anticilor noștri străbuni și viu colorate de razele soarelui oriental. Ele, dar, sunt de natură a naște mirarea și admirarea străinilor culți, cre se ocupă cu studiul producerilor intelectuale ale semințiilor răsăritene.
A se interesa de aceste basme feerice este un lucru natural; a le feri de nimicinea,la care ar fi espuse cu timpul, este o dorință patriotică; însă a ști de a le păstra naivitatea poetică a graiului povestitorilor de la șezători este o operă din cele mai meritorii.
Acest merit l-ai avut d-ta, domnule Ispirescu, și eu te felicit cu toată sinceritatea unui adorator al poeziei poporului nostru pentru modul iscusit cu care ai ales și ai publicat importanta colecție ce ai întreprins cu multă osteneală și mari sacrificii.
Ai făcut un bun serviciu neamului românesc, adunând într-un șireag mulțime de pietre scumpe din averea națională, un șireag care nu mai este amenințat de a se pierde. Recunoștința noastră îți este dar câștigată pentru totdauna. Prețiosul d-tale volum trebuie să se afle în fiecare casă, căci în el generațiile nouă vor învăța a cunoaște valoarea inteligenții și a naturei poporului român.
Cea mai scumpă recompensă pentru d-ta este de a-ți vedea numele legat de comoara poveștilor din țară și de a-ți putea zice cu fală că ai îndeplinit o sacră datorie către patrie!
Al Dumitale servitor și amic,
V. Alecsandri
(din Petre Ispirescu, Opere, I, Editura pentru Literatură, 1969; fragment selectat de Odilia Roșianu)