Lorena LupuLorena Lupu
30.01.2019

Eu beu

Există alcoolici. Există oameni cărora pur şi simplu le place la nebunie să se abandoneze magnificei beatitudini a alcoolului. Şi există graniţa infinitezimal de subţire dintre.

Când dansezi pe linia nespus de fină şi subţire dintre beţiv ordinar şi iubitor dezinteresat, constaţi la tine însuţi (însăţi?) următoarele simptome.

1. Nu suporţi să n-ai o formă oarecare de alcool în casă.

Dacă ai deadline de onorat, eşti acasă şi scrii, pe la 21.30 începe să te macine un viermişor că la zece se închide supermarketul de la colţ iar tu n-ai de-ale pilelii. Şi nu mai scrii un cuvânt până nu te duci şi nu-ţi faci refillul. Să ai. Poate n-o să-ţi fie foarte sete, dar trei beri negre şi două sticle de vin roşu sec îţi aduc pacea sufletească. Prin simplul fapt că există. Just in case.
Poate nu bei decât o bere. Poate bei tot. Dar e bine să fie. O noapte fără licorile magice e o noapte tristă.

Dacă eşti în oraş, îţi faci notiţă mentală să treci cu taxiul pe la Carfuru nonstop de la Unirii, înainte s-o iei spre casă. Că seceta dăunează grav fericirii.

2. Dintr-o noapte de băut şi una de sex, o preferi pe cea de băut.

Bine, nu dacă te îndrăgosteşti proaspăt. Dar dacă nu-ţi pasă, pe bune. Alcoolul are răbdare cu tine. Îţi face preludiu cât vrei tu. Te ameţeşte. Te învăluie. Te dă pe spate. Nu atentează la alt orificiu decât cel pe care i-l oferi natural. Te înveseleşte. Te alină. Te căptuşeşte cu iubire.
Sexul e overrated. Mai bine bem.

3. Nu te poţi opri

Dacă te apuci, să zicem, de o sticlă de vin, nu există “ok, un pahar pentru hipotensiune şi atât”. Există “un pahar pentru hipotensiune, un pahar pentru deficitul de fier, unul pentru că la mulţi ani, mamă, unul în sănătatea ăluia de la etaj care tocmai a pus Enya şi unul pentru că aşa vrei tu. Pe scurt, o sticlă. Când o termini, eşti exact în punctul de relaxare divină în care nu apare încă beţia cu strigături, dar încăperea se unduieşte lin cu tine.
E exact condiţia fătului în lichidul lin şi cald din uterul mamei. Lin şi cald. Cred că mama a avut vin roşu sec în uter cât m-a gestat pe mine.

4. În public, nu e la fel

Pentru mine, alcoolul, ca şi sexul, sunt plăceri intime. În mulţime, tind să-mi controlez impulsurile necurate, că nu-mi place să mă dau cu roţile-n sus. Urăsc ideea de a-mi pierde controlul în faţa străinilor. Adevăratul meu dezmăţ e cel de după uşi închise.

5. Te bucuri de fiecare înghiţitură

Îmi place s-o plimb în gură şi să mă îmbăt în primul rând de aromă şi parfum. Îmi place să detectez fiecare acumulare subtilă a ameţelii plăcute. Îmi place senzaţia lentă de plutire. Îmi place râsul necontrolat. Îmi plac glumele care-mi ţâşnesc ca nişte izvoare termale. Îmi place felul în care ţi se întrepătrund temptant şi agonizant alcoolul din sânge şi sângele din alcool.

6. Nu îţi mai e foame

Nu există foame pe care să n-o reduci la supunere cu o înghiţitură lungă de bere brună sau vin roşu sec.

7. Asculţi muzici pe care nu le asculţi în mod normal.

Când eşti beat, îţi aminteşti de rahaturi pe care nu le-ai auzit de mult. Şi eventual le-ai urât la vremea lor. Dar acum descoperi armonia interioară şi magia care le face irezistibile. Cum ar fi Ricky Martin.

(sursa foto: cronicaromana.net)