Blue Monday

Nu-mi place iarna. Imposibil să nu văd de la geam vârfurile arse ale copacilor. Toate blocurile din jur sunt gri și oferă un tablou deprimant. Pe terasa blocului de patru etaje din față au crescut astă-vară smocuri de iarbă. Acum sunt uscate, de un verde pal, dar eu le văd ca o speranță. Viața își face loc, îmi spun. Greu, printre pietre. Speranța moare ultima. Sau poate nu moare niciodată. Noi murim, dar speranța rămâne. Desigur, își găsește loc în alte vieți, în alte inimi. Și așa mai departe.
Pe lângă bloc, mai sunt tei, castani și mesteceni. Peste stradă, e parcul. Proiectantul a avut o viziune SF. De pe pod, poți vedea toată tristețea iernii, ca o reptilă uriașă, gri ce înghite tot orașul.
În apartamentul în care locuiesc nu a murit nimeni până acum. Niciun suflet nu a zburat de aici. Proprietara de dinainte a fost Magda. Pentru numele de familie am văzut cel puțin trei, unul pe contractul casei, un nume pentru contractul de energie electrică și , în sfârșit, al treilea, ca abonat la serviciul de telefonie.
Magda a fost o femeie nespus de frumoasă în tinerețe. Se spune că toată strada se uita după ea. Se exprima clar și folosea cuvinte alese, de femeie citită. Lucrase ca desenator tehnic. Părul lung, corpul bine proporționat, degete fine, ochi mari, cu privire directă, pătrunzătoare, gât lung, de lebădă. Dintr-o iubire mare cu un doctor s-a pricopsit cu un băiat, care i-a moștenit iubirea pentru pisici. Magda a murit stând pe scaunul din bucătărie, după ce prăjise niște chiftele în apartamentul de la etajul cinci, al mamei ei. Băiatul a rămas cu pisicile. Șefa lor a fost Meda. A murit acum câțiva ani. De foame sau de bătrânețe. Tot o moarte. De câte ori urc scările, când ajung în dreptul apartamentului lui, îmi țin respirația. O mătușă din Germania îi trimitea pachete cu conserve pentru pisici. Am înțeles că și aceasta a murit.
Cu un etaj mai jos, locuiește o doamnă corpolentă, care știe câteva limbi străine. Merge alene pe stradă, cu picioarele puțin depărtate, cu un rucsac în spate, fără să bage pe nimeni în seamă. Nu e căsătorită. Poate că nu a fost niciodată. O văd mereu la patiseria La Saveur stând afară, sorbindu-și cafeaua. Rucsacul e în spate, iar în mâna stângă își ține țigara.

Pe băncile de la mesele de șah stau tineri cu ochii în telefoane. Uneori, se adună pensionarii și se cinstesc. Dintre ei, îl cunosc pe nea Iani, mustăciosul. M-a salutat odată aplecându-se. Brusc, am căpătat încredere în mine și călcam altfel.
Doamna Flori s-a mutat în apartamentul surorii sale. Îngrijește un câine al străzii care a venit la noi în bloc într-o iarnă și a fătat cinci pui. Noi îi spunem Fetița. Așa i-a rămas numele. I-am dus mâncare și m-a lăsat să-i mângâi puii.
Mai toți vecinii au câini. Se aud pe scară cum latră.
În general, în bloc locuiesc mai mult bătrâni. Adesea își amintesc de tinerețe și cum au construit ei o țară. O doamnă îmi povestea că în tinerețe umbla cu lenjeria intimă cârpită, să strângă bani pentru mobilă. Toți s-au chinuit. Cred că nimeni nu a avut o viață lină, altfel nu ar fi ales blocul nostru.
La primul etaj, a locuit acum câțiva ani un cuplu de tineri. Amândoi frumoși, ca niște staruri de cinema. Au avut o fetiță foarte frumoasă, cu ochi albaștri și pielea albă. Părea o păpușică. El saluta bătrânele de pe banca din fața blocului. Păreau fericiți. Într-o zi s-au despărțit. Totul a fost ca un film trist. Fetița i-a rămas tatălui, iar mama s-a mutat într-un cartier urât.
Lângă apartamentul lor, s-a mutat o fostă doctoriță. E paralizată complet. O fată o îngrijește tot timpul. Lângă fereastra ei, un molid își tremură crengile. Afară, la geam, pe pervaz, e pusă o ferigă artificială. Pădure la geam. Lângă molid e o salcie cu un trunchi gros. A îmbătrânit pe un pământ fără apă.
Uneori, mă simt ca salcia. Eu, de pildă, sunt de la țară. Mi-a luat mult timp să mă obișnuiesc aici, în oraș, cu toate zgomotele lui, cu vecinii strânși într-o cutie mare. Și uite că îmbătrânesc în acest loc. Dar inima mea a rămas în altă parte, într-un loc din câmpie, unde știu că am fost destul de fericită. Acum știu bine lucrul ăsta. Cum respir.