Au trecut serile de vară
cu terase luminate de globuri învelite în hârtie colorată
S-au sfârșit și serile de toamnă în care te căutam cu privirea prin mulțimea de oameni fericiți,
consumatori de vată pe băț și fast food
A venit iarna,
iar eu mă opresc în dreptul cafenelei unde ne-am întâlnit prima oară
Mă apropii de geamul înghețat
și suflu cu putere aerul călduț al disperării,
dar tu nu apari dincolo de sticla invadată de
forme ciudate, matifiate de viscol
Îmi așez tristețea pe locul de lângă fereastră,
veșnic gol
E tot mai frig în orașul încălzit, cândva, de inimile noastre
A mea bate pentru ea,
a ta pentru el
Ritmul acesta haotic distruge mecanismul care susține pacea lumii
Vom fi vinovați de invazia Chinei de către roboți teleghidați de pe Marte
și de faptul că ‘nea Gigi nu mai câștigă la păcănele
Ne vor arunca, legați, pe podeaua mizeră a unor localuri insalubre,
părăsite,
cu geamuri imense înghețate de viscol
Vom sfârși (acolo) abandonați de noroc
Dragostea noastră a fost (precum) un copil avortat destul de târziu încât să simtă durerea ustensilelor de fier care-i smulg carnea,
ochii, membrele micuțe și rozalii, ca ale păpușilor de plastic cu care te jucai în copilărie
Născut și aruncat la gunoi, i-ar fi fost mai bine
Cineva l-ar fi găsit, adoptat,
ar fi trăit fără noi în instituții ale statului specializate în menținerea în viață a dovezilor palpabile ale greșelilor făcute de oameni, cândva, în trecutul lor „glorios”
Purtai în tine obsesia fatală a unei imagini învechite,
aproape resuscitabile,
Înlocuiseși în diapozitiv, fotografia cu noi,
Filmul (din care făceam parte) încercai să-l ascunzi prin diferite locuri în care ne plimbam
Purtai „cadavrul” în săculeți de tifon
Infuzai în creierul meu toropit de dragoste, drogul,
ceaiul acesta dulceag,
care mă developa, în plină zi, din realitate
Dar, iată, s-a stins odată cu serile de vară, de toamnă, de iarnă, și imaginea ta photoshopată
Mă regăsesc într-un anotimp benefic,
un purgatoriu al devenirii,
un tribunal în care pot să
te acuz de fals și uz de fals
în formă continuată