Ana ArdeleanuAna Ardeleanu
31.01.2019

Mereu am schimbat

Opinii şi trenuri

Haine în carouri, mănuşi

Acele lucruri, care ne incomodau

Încât, în loc să batem cu ciocanul

În cuiul florii albastre,

Făceam gaură, cu pistolul de apă, în poeme

Pentru a ne elibera de confuzie,

 

Mereu am vrut să aşez sentimentele

Etaj peste etaj, fără a mă gândi la consecinţe

La posibilitatea dezastrului

În cazul unui cutremur lăuntric

În care trei plopi s-ar putea dărâma peste casa de cristal

Şi, vai, constructorului!

Căci acesta ar fi împuşcat, acolo,lângă tulpina plopului,

Unde se roagă regina mamă

Lângă floarea ce-i poartă numele.

 

Câte opinii poţi schimba

Într-o noapte de cinci stele?

Cât ghinion poţi combate cu un gest sincrom

Căci gestul tău mi se alătură

Ia blana vulpii, lustruieşte parchetul ceruit

Unde caria nu a avut timp să-şi instaleze cortul

 

Opiniile fac şi desfac,

Numai să aibă permisiunea destinului

Ce, mereu a învins,  plictiseala acerbă

Care se plimbă pe gulerul alb

Precum un păianjen

Sursa foto: bioenergoterapeut.ro