Eram în clasa a V-a cînd, într-una dintre expedițiile noastre exploratorii prin împrejurimile blocurilor, am descoperit un frigider aruncat la gunoi: adică pus lîngă tomberoane, să-l poată lua cineva de acolo. Evident, cu tovarășii mei de nebunii, nu puteam rata ocazia de a deschide frigiderul aruncat și de a-i inspecta fiecare compartiment. Curiozitatea ne-a fost răsplătită ca într-un basm modern: undeva, în măruntaiele frigiderului abandonat, am găsit un portofel, și încă unul ticsit cu bani.
Numai că banii nu erau de-ai noștri: ci tot felul de monede străine („străineze”, cum spuneam noi), pe care ni i-am împărțit frățește în trei. Eu mai văzusem monede străine, fiindcă Tata pe atunci pleca deja în țări exotice ca Thailanda și Singapore, cu comerțul de cauciuc; dar am fost fericit să-mi completez colecția. În ea aveam ca piesă centrală o monedă cu chipul Regelui Mihai din anii ’40, găsită în pod sau în pivniță la Snagov.
Fiind superstițios, fac o legătură directă între călătoriile mele în străinătate de mai tîrziu, în țări unde nu visam să ajung vreodată – și monedele străine găsite în frigiderul părăsit. Sînt absolut convins că dacă într-un moment de orbire aș fi trecut în copilărie pe lîngă frigiderul acela magic în umilitatea lui, n-aș fi ajuns în vecii vecilor în Brazilia.
Fiind rațional, fac de asemenea o legătură directă între episoade din trecut și episoade mai noi. Rațiunea caută puncte de întîlnire între acestea și face, dacă nu intersectări, măcar paralelisme. Ar fi irațional să susținem că nu e nici o punte între episoadele existenței noastre; și că fiecare vîrstă are experiențele ei, autonome, fără vreo legătură cu cele anterioare sau ulterioare.
27.01.2019