Doina Bezea 
Din oceanul unei clipe
ochii mei privesc la lună
neștiind nicicând să țipe
de-al tău dor ce chin adună.
Sub securi de frunze moarte
care tac orbite-n brumă
ard mătănii lungi, deșarte
pe-al obrajilor țărână.
Blând, Luceafărul tresare
pe-a sa boltă de mătase
învelind în fir de floare
tot ce gheața vieți-i luase.
Şi-şi croi din floare-albastră
un drumeag uitat de gânduri
făcând inimii fereastră
ca să-i scrie rânduri, rânduri.
Nori ținând în frâie timpul
ne-rostirii dintre noi
mi-au zidit în suflet chipul
ochilor de stele goi!
Sursa foto: identitatea.ro
