Literatura de aziLiteratura de azi
20.01.2019

Iorga la moartea lui Sienkiewicz

A spune despre dânsul (Sienkiewicz, n.n.) că a fost un mare romancier, un mare psiholog, un mare scriitor ar fi prea puţin. Şi ar fi şi de prisos. Cine dintre contemporanii noştri n-a cetit, nu cu ochii, ci cu bătăile inimii sale, ceva măcar din operele omului care în „Bartek învingătorul” a slăvit, înfățișându-l pe bietul soldat polon al cauzelor străine, care într-o serie de măreţe romane istorice a făcut mai mult decât Walter Scott pentru Scoţia sa medievală şi care, în „Fără dogmă”, a creat acel tip al Anielcei, superior tuturor figurilor de blânde femei jertfite care rătăcesc prin paginile scrisului modern?

Sienkiewicz a fost însă, şi în cel de pe urmă rând al său, altceva mai mare decât forma literară care i-a cucerit gloria. El a fost însuşi sufletul polon, în părerile lui de rău pentru trecut, în mândria de strămoşi, în protestarea contra umilinţii şi a apăsării de azi, în cultul bunătăţii şi milei, de care sunt capabile numai popoarele foarte nobile şi foarte nenorocite.

El moare prea târziu şi prea devreme. Prea târziu ca să fie cruţat de priveliştea nespuselor suferinţi ale poporului său, şi – pentru a se mângâia la vederea biruinţii, reunirii, reîntemeierii acelui popor – prea devreme.

A doua zi însă după această înviere, dacă polonii, izbăviţi în sfârşit vor căuta un mormânt pentru a-i mulţumi recunoscători va fi mormântul lui.1

1 Nicolae Iorga, Oameni cari au fost, Craiova, 2009, p. 492

(fragment selectat și redactat de Odilia Roșianu)

(sursa foto: culture.pl)