Carmen Firan 
Toate câte m-au părăsit odată
se întorc în sandale de aur
Am camera plină de promisiuni
peisaje cu munți și Thailanda
meserii serioase, bărbați tandri
copiii cuminți ai copiilor
și cele mai lungi călătorii
am camera plină de toate câte
m-au părăsit din nimic
pe când număram etajele
în liftul care cobora cu mine gâfâind
în pământ
iluzii cu frica lui dumnezeu
adevărul în limita decenței
protectori și stăpâni
jumătate de cer și multe jumătăți
de prin lumea aceasta
o imagine publică triumfătoare
cum odată le-ar fi plăcut
părinților mei
se înghesuie toate la picioarele mele
târziu credincioase tot din nimic
acum, când singură
și tot mai obosită
privesc cum lupii tineri
ling rănile
celui ucis de mama lor.
