Rizomi

Îmi spunea că ploile nu sunt ale norilor, lumina nu e de la soare,

Căldura este doar o păcăleală care se scaldă periodic în căzile albe ale zorilor

Pentru că așa au învățat ele că se poate vorbi despre viață

Cuvinte deșarte

Dacă este albă nu vei gândi decât în alb, dacă este neagră te va contopi ca o molimă

Ca o marionetă care nu va putea da din mâini decât dacă există în spatele său păpușarul

Degeaba încercasem să fiu rea, aveam nevoie să mă feresc de privirea lui

Ca de o ciupercă de piele ce nu se poate trata

Nu eram expertă în a face băile zilnice în tăcere, cum își dorea,

Nici așteptarea nu mă cunoaște

Cum îl cunoaște pe el, devenise golul din carusel,

Meduza nu își lăsase urmași printre noi, muritorii de rând, insista să mă convingă

Se depărta pe măsură ce mă apropiam, rătăcea în căutare de rodii și ploi,

În uitările alea noi care nu îl lăsau să se smulgă

Doar eu îl cunoșteam mai demult, nu pentru că îl căutasem pe el

Pentru că aveam uitările mele, aruncate de-a valma în cuvinte ca un fel de parazitări rebele

De unde! Doar mi se pare, am așteptări mult mai mari decât o văpaie

De lumânare, nu ai observat că nu folosesc nici măcar o țigară

De frică să nu se transforme în scrum umbra mea pe perete

Am pus postit-uri cu numele meu prin tot cartierul. Căutăm nefumătorul pereche!

Un început de solfegiu la care mă-nchin când mă hărțuiesc cu prezentul

Preventiv, să nu mă prindă următoarea zi acoperită de regrete,

Calendarul are un rost divin și el, deși îl privesc ca pe arlechin

Chemat la masa domnească să doarmă puțin

Se strâmbă la mine de fiecare dată când nu întorc foaia,

A mai trecut un an,

Aparatura modernă a speculat până și acest dezavantaj

Totul e computerizat

Numai mie nu-mi pasă. Pun punct și o iau de la capăt.

Sursa foto: dorinapascaru.wordpress.com