Constanța Popescu 
Mâinile noastre, două pâlpâiri grăbite
să prindă lumina între gene,
unde nu mai adie amintirile,
nici umbra aceea care voiam să fiu,
un mâine care să printeze pereții inimii
în culori inventate de poeți,
recunoscute doar la prima îmbrățișare.
Invenează-mă iubire,
nu pot rămâne spectatorul zilelor,
curgere lină din clepsidra spartă.
La nașterea mea, timpul se oprise
și te așteptam,
era răgazul dintre vieți
și potrivisem ceasul la ora cuvintelor
de seară, când se părguiesc poveștile de dor.
Sursa foto: webcultura.ro
