Un frate care ne-a salvat

În absența tatălui – 12

Unul în uniformă, care era probabil şef ne tot întreba ceva, noi ridicam din umeri, începusem să învăţăm ruseşte la şcoală, era obligatoriu, dar abia deosebeam literele, iar eu îmi pusesem în gând să nu-nvăţ niciodată atâta vreme cât n-am voie să trec pe trotuarul ăla, nu ştiu ce era în mintea mea, profesoara îmi dădea note măricele fără să m-asculte pentru că aveam note mari la toate celelalte materii, dar abia de ştiam să spun bună ziua.

Or să ne ţină aici toată noaptea, i-am spus lui Fane, după ce trecuse cam multişor şi nu se înţelegeau cu noi şi nu chemaseră pe nimeni să-i ajute.

Fratele meu mai mic plângea înfundat,

aţi fi reuşit, dacă nu eram eu, spunea printre sughiţuri,

asta aşa era, dar n-aveam ce să mai facem, i-am zis să se liniştească, i-a zis şi Fane la fel, acuma era mai important să scăpăm din curtea aia, dar nu prea vedeam cum.

Dar am avut şi noroc, deşi trecuse mai bine de-o oră până s-a deschis poarta şi l-am văzut pe domnul director intrând în curte, discutând cu soldatul care părea şeful gărzii, înainte să vină să ne rupă urechile, mai mult de formă, ca să le-nchidă gura. Mai târziu am aflat cum se întâmplase, între oamenii nedumeriţi care se opriseră pe trotuarul celălalt era şi unul care îi fusese pacient tatălui lui Tudor, l-a recunoscut pe băiat şi l-a întrebat ce se-ntâmplă, şi omul i-a zis să-l ducă undeva unde e un telefon, că-l cunoaşte pe director, cu care e prieten, un basarabean care ştia fireşte şi ruseşte, şi cel mai aproape telefon era chiar acasă la Tudor, care şedea peste drum de şcoală, bărbatul i-a telefonat directorului, nu ştiu ce i-o fi spus că acesta a venit cât a putut de repede şi pe el l-au lăsat să treacă soldaţii din stradă, care acuma tropăiau atenţi la jumătatea trotuarului lat cât o stradă şi a venit să ne elibereze, dar chestia asta s-a dovedit dificilă, trebuia să negocieze întâi. Vociferau, dar parcă domnul director era mai blând decât soldatul care nu admitea nimic în afară de ce spunea el, nu înţelegeam ce-şi spun, vorbeau ruseşte şi din când în când domnul director ne punea câte-o întrebare şi toată treaba asta cred că a mai durat mai bine de-o oră. Domnul director încerca să-i convingă de faptul că suntem nişte puşti necopţi care s-au apucat de joacă, exact ca-n Winnetou, dar numele ăsta nu-i spunea nimic soldatului, şi domnul director ne-a comparat atunci cu membrii Tinerei gărzi, soldatul a zâmbit în prima clipa,

aha, patrioţi, patrioţi, adică asta fuseseră membrii ăia, dar îndată s-a înnegrit la faţă, patrioţi, adică atentat, a zbierat el, noi eram cu siguranţă puşi pe rele,

nişte copii care se joacă, insista domnul director,

dar soldatul era convins că ne-a trimis cineva şi voia să afle cine, ba chiar spunea că facem parte dintr-un complot împotriva glorioasei armate sovietice eliberatoare, părinţii noştri ştiu asta, nu cumva chiar părinţii noştri se numără printre complotişti,

iar domnul director se străduia în fel şi chip să-l facă să renunţe la ideea asta periculoasă,

era doar o glumă, o joacă, amândoi eram elevi strălucitori, iar ăla mic abia intrase la şcoală, cum să comploteze un puşti ca el,

de ce s-au vopsit, întreba soldatul, asta-i dovada, să nu fie recunoscuţi,

ba au luat modelul din cărţi, ca toţi copiii,

soldatul era de neînduplecat, copiii care sunt model sau învaţă bine dorm la ora aia,

păi cum să doarmă dacă-i ţineţi aicea de atâta vreme, a protestat domnul director,

soldatul s-a îmbăţoşat, adică noi îi ţinem, întreba el, au venit singuri, cine i-a trimis,

şi domnul director trebuia să-i explice din nou, exasperat, că nu ne trimisese nimeni.

Probabil ar fi ţinut-o aşa până dimineaţă, dacă n-ar fi apărut la un moment dat un şef şi mai mare, vreun colonel sau general, nu mi-am dat seama, pentru că nu era decât în pantaloni şi cămaşă, dar toţi soldaţii au bătut călcâiele la un semnal, au salutat şi au rămas drepţi cât a stat ofiţerul în curte, uitase să le zică pe loc repaus. A vrut să ştie de unde vine şi de ce tot scandalul ăsta, din când în când mai bătea clopotul de pe peste drum, şeful gărzii i-a făcut un raport scurt, habar n-am cât şi ce i-a spus, dar a vorbit şi domnul director, tot în ruseşte, ofiţerul s-a uitat lung la noi, o să ne-arunce la bulău, mă gândeam în clipa aia, dar ne-a dat drumul după ce i-a cerut domnului director să-i facă un raport pentru a doua zi, cu numele noastre şi ale părinţilor noştri şi să precizeze pe unde lucrează aceştia şi să aibă grijă să ne scadă nota la purtare la maximum, chiar dacă rămânem pentru asta repetenţi, domnul director a încuviinţat, şi-au strâns mâinile şi am ieşit toţi pe poartă în uralele colegilor de peste drum, dar domnul director le-a făcut un semnn cu degetul în dreptul buzelor, să facă linişte, şi n-a mai strigat niciunul nimic, am traversat strada, colegii s-au risipit şi noi am intrat cu domnul director în curtea şcolii, apoi în cancelarie, s-a aşezat în scaunul lui de director, noi am rămas în picioare în faţa lui, aşteptând, doar după multă vreme în care se uita pe rând la noi a izbucnit,

scoateţi-vă băştile,

uitasem s-o facem,

arătaţi oribil, nici indienii ăia ai lui Winnetou nu erau atât de urâţi, parc-aţi fi nişte papagali,

dar eu cel puţin eram convins că n-arăt ca un papagal, nu i-am răspuns niciunul, nu ştiam încotro bate,

sunteţi nebuni, a continuat, nebuni de legat, nimeni n-a avut curajul vostru, ar trebui să vă dau afară din şcoală, dar nu pot, pentru că aş fi vrut să fi fost cu voi de la început,

acuma chiar că nu înţelegeam nimic,

ce naiba a fost în mintea voastră, sunteţi în stare să-mi spuneţi, chiar credeaţi că n-o să vă prindă,

dar noi am ridicat din umeri,

şi să-l mai luaţi şi pe ăsta mic cu voi, a mai spus, asta a fost scăparea voastră, dacă nu era el, nu mă credeau în ruptul capului că nu e un complot, spălaţi-vă repede feţele, o să vă duc pe toţi acasă, să nu-mi mai faceţi vreun pocinog până dimineaţă.

Mama aştepta în faţa porţii, frecându-şi mâinile de îngrijorare, sigur era trecut de miezul nopţii, se vedea de la o poştă că era plânsă, a vrut să strige la noi, dar domnul director a luat-o de-o parte şi i-a vorbit mai multă vreme la ureche şi mama n-a mai zis nimic, se uita doar fără încetare la noi cu atâta uimire de parcă ne vedea prima oară. Am intrat în casă, ne-am vârât în pat şi-am adormit pe loc.

(din romanul „În absența tatălui” apărut la Editura Leda, 2009)

(sursa foto: okazii.ro)