Despre politica literaturii

Întoarceri la arhivele personale, recenta carte a lui Ion Brad, apărută în două volume la Ed. Anamarol, 2018, cuprinde anumite nuanțe distincte de celelalte cărți de memorialistică publicate în ultimii ani de către autor. „Convorbiri cu Ilie Rad”, publicată la Editura Eikon, Cluj-Napoca, în 2013, era cea mai cunoscută contribuție de acest gen publicată de către scriitor înainte de ultimele sale apariții în public. Diferența o face acum tușarea amprentei personale, care face translația de oficial la personal/intim, cuprinsă în cele două volume. Printre subiectele primului volum se numără Întoarceri ca: Întâlnire cu prima revistă literară, Blajul și blăjenii, Prima și singura mea dragoste, Primii pași în București, Nicolae Labiș, Acasă la Stan Ion Pătraș etc.

Sinceritatea și atașamentul pentru amănunt răzbat din scriitură, o propensiune pentru detalii și conexiuni, autorul dând dovadă de o memorie considerabilă, la cei 89 de ani pe care i-a împlinit nu demult, evenimentele povestite par a-(l) revitaliza. Se poate spune că acel tânăr ardelean, mânat de destin la București, s-a transformat în mod organic de-a lungul deceniilor într-o bază de date cu derivate literare. Cei care îl cunosc îndeaproape pot confirma că fostul ambasador cunoaște numeroase detalii despre viețile unor oameni din domeniul artistic, în special a celor pe care i-a admirat ori poate că din contră. Anumite pasaje din Întoarceri la arhivele personale pot părea pentru anumite persoane detalii irelevante sau lipsite de sens, care mai degrabă obosesc sau plictisesc cititorul, în timp ce pentru alții ele reprezintă tocmai sarea și piperul scrierilor, tipul acesta de construcție literară (și mai ales informațiile) negăsindu-se în cărțile prea multor autori de gen. Din loc în loc răzbate o formulă care în comunicarea orală nu dă stridență dar care ar fi putut fi totuși cenzurată, în sens bun, de către editor și anume „am mai spus asta…”. Om blând și bun, domnul Brad nu o face însă din răutate sau emfază, ci ne amintește că tot ce spune a mai spus dar poate în lucrări care prin tirajele tot mai mici specifice postdecembristului, o bună parte din scrieri s-au pierdut.

Așa se face că arhivele lui I. Brad, puse acum pe hârtie și trecute printr-un filtru al istoriei, capătă o anumită greutate de care pasionații de literatură se pot bucura, tocmai pentru că nu sunt la propriu despre literatură, ci despre catacombele ei, care în lipsa unor experiențe sau răspunderi similare cu ale lui I. Brad, ar putea fi străine și celor mai activi istorici literari. Remarcabil este și faptul că dl. Brad vorbește disproporționat mai mult despre momentele în care a fost ajutat decât despre cele în care a ajutat în cariera sa literară, deși este un om care ar putea face deseori la recunoștința congenerilor, evită cu modestie.

Ion Brad a avut destinul unui martor, direct sau indirect, la trei perioade profund distincte pe care le-a străbătut România pe parcursul vieții sale biologice de până acum: monarhie, comunism și pluripartitismul de după 1989. Un scriitor și un om model pentru unii, controversat pentru alții, Ion Brad a fost greco-catolicul ardelean care a trăit și s-a adaptat în toate aceste regimuri, în care a reușit să-și facă o carieră, cu precizarea că la abdicarea Regelui Mihai, în 30 decembrie 1947, poetul abia împlinise 19 ani. Invariabil carierea sa a fost marcată de perioada de după reglarea de conturi a celui de-al Doilea Război Mondial. În Întâlnire cu prima revistă literară (p. 9, vol. I) – autorul își amintește cum în calitate de elev blăjean a fost dus la gară împreună cu colegii săi, să aștepte trenul care îl aducea pe Ion Antonescu din Germania, în scurta perioadă a dictaturii legionare –pe vremea când Ardealul de Nord ne era confiscat.

Al doilea debut poetic (p. 123, vol. I) – este una dintre cele mai consistente părți din primul volum. Aici Ion Brad ne destăinuie că Miron Radu Paraschivescu a fost cel care l-a ajutat să răzbată în Clujul dominat literar de reviste ungurești, publicându-l în primul număr al revistei „Almanahului literar”. (va urma)

Ion Brad, Întoarceri la arhivele personale – vol. 1 (257 p.), vol. 2 (277 p.)