Ramona Müller 
Munţii nu pot fi nici cuceriţi, nici învinşi, ci doar urcaţi!
Heinrich Harrer
Pornim din Gheorgheni de la o temperatură de -16 grade Celsius. Echipaţi corespunzător ne îndreptăm spre Staţiunea Lacul Roşu – Vârful Suhardul Mic, încercând să trăim româneşte Ziua Naţională, 1 decembrie.
Vârful Suhardul Mic nu este cel mai mare din Munţii Hăşmaş, el având o altitudine de 1345 de metri (în unele articole de specialitate apare însă cu 1352 de metri). Prin grandoarea sa, însă acest vârf domină peisajul din jurul staţiunii Lacului Roşu, chiar dacă fratele său mai mare, Suhardul Mare se înalţă la o înălţime de 1504 metri. Având o poziţie centrală şi peretele sudic vertical puternic fisurat, Suhardul Mic îşi etalează stâncăriile zâmbind parcă drumeţilor care încearcă să deşire crestele din căciula groasă a zăpezii. Blocul masiv de piatră ce întredeschide dinţii bolovanilor expune la altitudinea maximă un platou aproape neted, cu minunat punct de belvedere, de unde privirea cuprinde năframa Lacului Roşu precum şi munţii care vorbesc limbajul stâncilor.
Traseul de creastă începe din centrul staţiunii, traversăm podul peste râul Bicaz şi după circa o sută de metri lăsăm în dreapta Hotelul Turist. Triunghiul albastru al traseului ne indică poteca pe care o parcurgem printre copaci şi poieni . În dreapta se înalţă impunător peretele abrupt al Suhardului Mic, pe verticalitatea căruia sunt cunoscute numeroase trasee de alpinism cu diferite grade de dificultate. Limita de jos a acestui masiv de piatră cu adâncimi ameţitoare, o formează Poiana Suhardului, care vara se inundă de parfumul florilor multicolore.
Ajungem în Şaua Suhardului (1180 metri altitudine) cam după 20 de minute, important punct de răscruce pentru mai multe trasee turistice. Poteca urcă în serpentine largi prin pădure, în timp ce versantul vestic al muntelui îşi cântă tinereţea în căuşul timpului. Spre stânga se conturează nivelul adânc al văii Cupaşului, afluent al Bicazului, un curs de apă situat la limita dintre judeţete Neamţ şi Harghita.
Poteca descrie un ocol spre dreapta, spre punctul final al destinaţiei noastre turistice, vârful Suhardul Mic. Un grup de vreo 15 persoane venit din Constanţa savura de pe platforma montană priveliştea magnifică. Liniştea anotimpului alb opreşte lumina versanţilor la margini de prăpăstii. Spre sud, Lacul Roşu îngheţat, completează prin trunchiurile moarte de brazi, prăvălite în 1837 ecoul oglinzii de apă. Pădurea a fost îngropată de ape datorită alunecărilor de teren din Muntele Ghilcoş (1408) metri) care au stăvilit cursul râului Bicaz. De jur împrejur cununa montană reliefează vârfurile Calului şi Ciofranca (1607 metri), şi Muntele Chişhovoş (1624 metri) ; spre nord-est se disting Cheile Bicazului, Cheile Bicăjelului, Suhardul Mare dar şi Hăghimaşul /Hăşmaşul Mare (1793 metri).
Traseul bine marcat, are o lungime de 3-4 kilometri şi se efectuează în maxim două ore, fiind destul de accesibil.
Vârful este marcat cu o cruce de trei metri înălţime, iar panoul informativ oferă o imagine panoramică asupra orizontului geografic, de unde cei interesaţi pot desluşi numele munţilor sau a localizărilor, înălţimile vârfurilor etc.
Imaginea care mi se deschide ochilor din punctul de belvedere (1379 metri) este de o frumuseţe inevitabilă. Mă fascinează albul desăvârşit al verdelui îmblânzit la multe minusuri (grade Celsius), precum şi vârfurile brazilor ca nişte vârfuri de baionete ce încearcă să străpungă albastrul cerului şi colţurile stâncilor.
Am senzaţia că iarna a înflorit!
„Cu alte cuvinte …
Nu lăsa nimic după tine, doar urma paşilor tăi!
Nu omorî nimic, doar timpul!
Nu lua nimic cu tine, doar fotografiile şi amintirile!”
(fragment de pe un panou al traseului montan)
