Daniel Cristea-Enache 
Încă nu știu ce-a făcut azi Băiatul nostru la Bacalaureat, dar știu ce-am făcut eu cu un sfert de secol în urmă.
Pe atunci, în 1992, se dădea Bac-ul la cinci materii, astfel că am făcut și opțiuni fantasy, precum Geografia și Sportul. Ce-aveam eu cu Geografia? Mai nimic, dacă mă gîndesc că trebuia să memorez tot felul de date precise. Ca să învăț la Geografia patriei, m-am ajutat cu fotbalul. Echipele de fotbal din fostele divizii B și C aveau, multe, nume ajutătoare: Industria Sîrmei Câmpia Turzii, Cimentul Fieni… Era limpede că la Fieni se producea ciment, iar dincolo, sîrme. Cu fotbalul autohton, Geografia devenea simpatică și umană. Apoi au dat toate faliment: și Industria Sârmei, și Cimentul, și Fotbalul – dar eu eram deja „bacaliorat”, cu o notă frumușică la Geografie.
Fără exagerare, cea mai dificilă probă de la Bac-ul meu a fost la Sport. Trebuia să alergi într-un anumit timp nu știu cîte ture de stadion și să sari la groapa cu nisip atîta pentru nota 10. M-am antrenat vreo trei luni pe un stadion din Balta Albă, alături de alți colegi de la M.F. 3 care optaseră pentru Educație Fizică.
Ce sentiment delicios: să vii acasă în pas de voie, iar cînd ești luat la întrebări: „Unde ai mai fost de data asta? Iar te-ai plimbat cu aia?…”, tu să răspunzi candid: „Cum unde am fost? Să-nvăț pentru Bac!”.
(iunie 2018)
